Castrarea chimică a pedofililor, la un pas de a fi pusă în practică

777
Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă care prevedea castrarea chimică pentru pedofilii care recidivează, precum și monitorizarea prin GPS a deținuților condamnați pentru pedofilie.
Propunerea a fost înaintată Senatului de un grup de 15 deputați, în luna iunie. Senatul a adoptat proiectul de lege, prin împlinirea termenului de adoptare tacită prevăzut de Constituție.
Potrivit proiectului legislativ, abuzul sexual asupra minorului, care nu a împlinit 15 ani, trebuie pedepsit, conform Noului Cod Penal, cu închisoarea de la 2 la 7 ani, sau de la 3 la 10 ani, atunci când minorul este rudă în linie direct, se află în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul făptuitorului sau fapta fost comisă în scopul producerii de materiale pornografice.
Votul final aparține, însă, Camerei Deputaților.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5566 secunde