Cazul Bamburic "corectează" legea din mers

2884
3 min citire
Cazul Bamburic
Dosarul "Bamburic" ar putea schimba legislația. Cel puțin în această direcție s-ar îndrepta o parte dintre "recomandările" făcute de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) în urma inspecției judiciare dispuse la Constanța după eliberarea, în aprilie 2009, a principalilor suspecți care l-ar fi împușcat, cu nouă focuri de armă, pe omul de afaceri Liviu Dorin Bamburic.
De curând, CSM a finalizat inspecția judiciară desfășurată la Curtea de Apel Constanța și instanțele subordonate, iar concluziile la care s-a ajuns a determinat instituția amintită să sesizeze Direcția legislație, documentare și contencios a Consiliului pentru o eventuală modificare legislativă.
Mai precis, Secția pentru judecători a CSM și-a însușit conținutul notei Inspecției judiciare nr. 1515/IJ/1207/SIJ/2009 și a decis transmiterea acesteia către respectiva Direcție.
Recomandarea CSM a fost "pentru a analiza necesitatea, oportunitatea și fezabilitatea modificării legislative a procedurii de prelungire a măsurii arestării preventive, în vederea sesizării Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești pentru exercitarea unei inițiative legislative în domeniul analizat".
Deocamdată, rezultatele inspecției nu au fost făcute publice, însă, potrivit informațiilor oficiale, în baza acestora, Consiliul Superior al Magistraturii a făcut o serie de recomandări instanțelor și parchetelor implicate.
Recomandarea făcută de CSM către Tribunalul Constanța a fost de luare a "măsurilor corespunzătoare privind stabilirea unui mod de organizare internă care să permită soluționarea cererilor de prelungire a măsurilor de arestare preventivă în termen de 24 de ore de la înregistrarea dosarului la instanță".
Și Curtea de Apel Constanța a primit o astfel de notă, cu recomandarea de a o prelucra la nivelul Secției penale și de a lua "măsuri corespunzătoare în vederea reanalizării modului de stabilire a completelor de judecată în recurs ce asigură serviciul de permanență, astfel încât să fie asigurat și respectat în totalitate principiul repartizării aleatorii a cauzelor referitoare la măsurile preventive".
Pe de altă parte, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța a primit nota cu mențiunea de a lua cunoștință de faptul că trebuie să sesizeze instanța "cu cel puțin cinci zile înainte de expirarea stării de arest preventiv a inculpaților", potrivit dispozițiilor legale în vigoare.
Date fiind toate aceste "recomandări" și faptul că, din cauza acestui scandal de la Constanța, se încearcă o "corectare" a legii, avem suficiente indicii să credem, încă odată, că modalitatea de interpretare, precum și necorelarea anumitor aspecte de ordin tehnic ori procedural duc la anumite decizii controversate și, poate, în neconcordanță cu gravitatea unor fapte.
Amintim că CSM a decis trimiterea unei inspecții judiciare la instanțele constănțene după ce omul de afaceri Liviu Dorin Bamburic a făcut o conferință de presă, revoltat fiind de punerea în libertate a lui Daniel Lili Dediu, Dănuț Maricel Mustață și Grigore Nicolae Dănilă, principalii suspecți ai tentativei de omor, în care a adus acuze grave unor judecători constănțeni.
***
Pe de altă parte, nu putem să nu legăm raportul acestei inspecții judiciare a CSM-ului de disperarea și graba cu care s-a încercat, în ultimele săptămâni, și s-a reușit readucerea după gratii a celor trei suspecți. De parcă se încerca a se repara o greșeală, a se reveni la situația anterioară prin orice cale, fără a mai conta alte aspecte legate strict de procedură ori de "probe noi și temeinice".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0351 secunde