Ce pagube mai fac șoferii turmentați pe străzile Constanței

509
< 1 min citire
Ce pagube mai fac șoferii turmentați pe străzile Constanței - etilotest1-1320394009.jpg
Un tânăr de 20 de ani din Constanța a produs ieri un accident rutier soldat cu pagube materiale însemnate. Liviu Adrian Olaru se afla ieri după amiază la volanul unui Fiat înmatriculat B 84 HHI și din cauza neatenției a pierdut controlul volanului izbind în plin un autoturism parcat regulamentar, provocând pagube materiale atât acestuia, cât și mașinii sale. Testat cu aparatul etilotest, a reieșit că tânărul avea o alcoolemie de 0,51 mg/l.
Tot ieri, în jurul orei 18:30, un alt șofer turmentat, pe numele său Pavel Pricop, de 32 de ani, din Constanța, conducea pe bulevardul 1 Decembrie 1918 un Volkswagen înmatriculat în Bulgaria, iar din cauza neatenției a intrat în plin într-un alt autoturism. Întregul incident a generat doar pagube materiale. La testul cu aparatul Drager, polițiștii rutieri au constatat că bărbatul nu făcuse deloc rabat de la consumul băuturilor alcoolice înainte de a se urca la volan, el având o alcoolemie de 0,87 mg/l.
Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0364 secunde