Ce restricții are "Prințul"?

450
1 min citire
Magistrații de la Tribunalul Constanța au decis ca Valentin Andrei Prisecaru, zis "Prințul", care fusese arestat pentru lipsire de libertate și proxenetism, dar a fost pus, ulterior, în libertate, fiind instituită pe numele său doar obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul București, în următoarele 30 de zile, să respecte anumite obligații.
Prin urmare, el va trebui să anunțe instanța de judecată dacă își schimbă domiciliul de la o rudă de-a sa, Stroescu Balian Selma, care locuiește pe bulevardul Tineretului, din Capitală. De asemenea, el are obligația de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială unde locuiește, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poate nicio categorie de arme; să nu se apropie de martori și de partea vătămată Tatiana Pînzaru și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Prisecaru a fost reținut, în cursul săptămânii trecute, în urma unei plângeri depuse pe numele său de fosta sa iubită, care l-a reclamat că a sechestrat-o într-un imobil din stațiunea Mamaia, unde a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu mai mulți bărbați.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0331 secunde