Ce se întâmplă cu permisele șoferilor dacă nu primesc rezultatul analizelor în termen de 72 de ore
2254
Articole de la același autor
UPDATE - Guvernul modifică ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, a anunţat, joi, premierul Marcel Ciolacu, care a precizat că, în situaţia în care rezultatul testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală nu vine în maximum 72 de ore, şoferii cărora le-au fost suspendate permisele le primesc înapoi.
"Aşa cum am anunţat, modificăm ordonanţa de urgenţă privind siguranţa rutieră, mă refer în special la suspendarea permisului de conducere până la finalizarea testelor antidrog în laboratoarele de medicină legală. Dacă rezultatul nu vine în maximum 72 de ore, şoferii primesc carnetele înapoi. Am cerut Ministerului de Interne să ţină cont de observaţiile societăţii civile pentru că aşa este firesc. Dacă statul nu are capacitatea administrativă de a rezolva problema testării într-un termen rezonabil, nu trebuie să îi pedepsim pe români. Măsurile luate pentru a preveni dramele cauzate de consumul de droguri la volan sunt foarte importante, dar nu pot afecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti", a declarat prim-ministrul, la începutul şedinţei de Guvern.
Potrivit notei de fundamentare a proiectului, în scopul reducerii timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se stabileşte un termen de maximum 72 de ore pentru realizarea acestora în vederea constatării prezenţei sau absenţei substanţelor psihoactive în organism sau a alcoolului în sânge şi comunicarea acestora de către instituţiile de medicină legală către structurile Poliţiei Române. Se are în vedere calcularea termenului de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.
"Această procedură vizează mostrele biologice recoltate de la persoanele care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea stabilirii consumului de substanţe psihoactive ori a concentraţiei de alcool în aerul expirat sau de la persoanele testate cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive", se menţionează în document.
De asemenea, în vederea monitorizării demersurilor întreprinse pentru realizarea scopului menţionat, prin proiect se stabileşte ca Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Afacerilor Interne să prezinte, lunar, Guvernului o analiză comună cu privire la capacitatea de respectare a termenului de maximum 72 de ore şi la măsurile adoptate în acest sens.
"În mod corelativ, prin proiect se propune ca permisul de conducere retras potrivit art.38 alin.(5) din OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, să fie restituit în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, după caz, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin", se notează în actul normativ.
Totodată, prin proiect se propune, pentru identitate de tratament, ca, în situaţia în care permisul de conducere a fost reţinut în temeiul art.111 alin.(1) lit.b) din OUG 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa unor substanţe psihoactive, prevăzută la art.336 alin.(2) din Codul penal, ca urmare a testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezenţa în organism a unor substanţe psihoactive, acesta să se restituie în baza rezultatului analizei mostrelor biologice prin care s-a stabilit absenţa în organism a substanţelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice.
Având în vedere că demersul vizează stabilirea unor măsuri pentru reducerea timpilor de aşteptare a rezultatelor analizelor toxicologice, se propune ca măsurile stabilite prin acest act normativ să fie aplicabile şi persoanelor ale căror permise de conducere au fost retrase sau reţinute în aceleaşi situaţii, cu precizarea că termenul de 72 de ore să fie calculat de la data intrării în vigoare a acesteia din urmă, mai prevede proiectul.
Un proiect de ordonanţă de urgenţă pentru stabilirea unor măsuri în domeniul siguranţei rutiere se află pe agenda şedinţei de guvern de joi, dar în primă lectură.
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 14 Iunie 2023
Sâmbătă, 20 Ianuarie 2018
Miercuri, 01 Noiembrie 2017
Marţi, 03 Octombrie 2017
Sâmbătă, 27 August 2016
Marţi, 31 Mai 2016
Luni, 27 Ianuarie 2020