Ce spun procurorii despre escrocii care înșelau bătrâni prin metoda "accidentul"

278
1
Ce spun procurorii despre escrocii care înșelau bătrâni prin metoda

Articole de la același autor

Potrivit anchetatorilor, în trei zile, indivizii care păcăleau bătrâni din municipiul Constanța prin așa numita metodă "accidentul" au reușit să strângă peste 155.000 de lei de la cinci victime. 

"Din probele administrate până în acest moment în cauză, s-a reținut că în perioada respectivă, persoane încarcerate în Penitenciarul Galați, prin folosirea de nume și calități mincinoase, le-au indus în eroare pe persoanele vătămate, cu privire la implicarea fiului sau nepotului acestora într-un accidentul de circulație soldat cu victime, solicitându-le sume mari de bani pentru recompensarea victimelor sau pentru a evita un eventual proces penal, fiind ajutați în acest sens de inculpata Elena Cătălina Ștefan, care, în baza unei înțelegeri prealabile, l-a trimis la patru dintre fapte pe inculpatul Robert Constantin Avram și la una dintre fapte pe inculpatul Valentin Ungureanu. Aceștia s-au deplasat la domiciliul persoanelor vătămate, unde s-au prezentat în mod mincinos sub o altă identitate, menținându-le în eroare pe acestea și au primit de la persoanele vătămate bani în lei sau în valută, în echivalentul sumelor de 60.000 de lei, 19.800 de lei, 12.000 de lei, 45.000 de lei și 20.000 de lei", a precizat procurorul Mihai Stanciu, purtătorul de cuvânt al Parchetului menționat.

Suspecții sunt arestați în prezent, fiind bănuiți și de comiterea altor fapte similare.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Pagina a fost generata in 0.4253 secunde