Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au respins, ieri, apelurile declarate de Iurie Goncearenco, de 47 de ani, cu dublă cetățenie (română și moldoveană), din București, și Valentin Ionel Badea, de 42 de ani, din Constanța, împotriva hotărârii Tribunalului prin care s-a dispus condamnarea lui Goncearenco la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, iar a lui Badea la trei ani de închisoare cu executare. Ei sunt acuzați de comiterea infracțiunii de trafic de droguri și alte operațiuni ilicite cu substanțe aflate sub control național. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii Serviciului DIICOT Constanța, la data de 22 iulie 2005, Direcția Poliției de Frontieră Constanța s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că Valentin Ionel Badea ar fi implicat în traficul de droguri de mare risc. De asemenea, s-a aflat despre suspect că are multe legături cu persoane din mediul infracțional, cu preocupări în traficul de droguri, dar și al materialelor nucleare ori radioactive.
La o primă întâlnire pusă la cale de anchetatori, între Badea și un colaborator al organelor de cercetare, inculpatul a susținut că el poate intermedia cumpărarea a două kilograme de uraniu cu prețul de un milion de USD per kilogram și a unei cantități mari de heroină, precizând că uraniul provine din țările membre ale fostei URSS, iar heroina din Republica Moldova, și poate fi introdusă în România de un cetățean moldovean "Iura".
Din convorbirile telefonice interceptate de anchetatori în perioada 7 - 13 august 2005 reiese că Badea a făcut demersuri pentru contactarea altor deținători de materiale nucleare și droguri.
Unul dintre furnizorii lui Badea, contactat telefonic în perioada respectivă, a fost și Doru Popescu. El a refuzat în acel moment să pice în plasa anchetatorilor, dar, ulterior, la data de 19 octombrie 2005, același Doru Popescu a fost depistat, alături de alte persoane, în București, deținând ilegal aproximativ 500 de grame de seleniu izotop 74, în concentrație de 100%, pe care intenționa să-l pună în vânzare cu prețul de 2,5 milioane de USD. Acest lucru demonstrează că Badea știa foarte bine ce persoane trebuie să abordeze pentru a face rost de "marfa" dorită.
Mai mult, la sfârșitul lunii august 2005, Badea a purtat mai multe convorbiri telefonice cu "Iura", identificat ulterior în persoana lui Iurie Goncearenco.
La data de 22 august 2005, Goncearenco a intrat în România prin Punctul de Trecere a Frontierei Galați, iar începând cu data de 30 august s-a aflat în stațiunea Mamaia.
La data de 2 septembrie 2005, Badea și Goncearenco s-au întâlnit cu investiga-torul sub acoperire și toți trei au discutat despre posibilitatea realizării unor tranzacții cu uraniu și droguri, iar Goncearenco s-a arătat dispus să efectueze sau să intermedieze astfel de tranzacții. Mai mult, cei doi inculpați i-au oferit colaboratorului polițiștilor, în trei rânduri, cantități mici de amfetamină și metamfetamină, pentru a-i dovedi acestuia calitatea drogurilor pe care voiau ulterior să i le vândă, într-o cantitate mult mai mare, de aproximativ 50 de kg.
Până la finele lunii octombrie, între cei trei au mai fost întâlniri, iar colabora-torului i-au tot fost furnizate diferite droguri, în cantități foarte mici. Din cauză că Iurie Goncearenco și complicii săi deveniseră suspicioși în ceea ce îl privește pe Badea și spuneau despre el că nu prezintă suficientă încredere, tranzacția finală, cu 50 de kilograme de droguri, nu a mai avut loc.
Procurorii au strâns însă suficiente probe pentru a-i putea trimite pe cei doi în judecată.