Cei doi militari români morți în Afganistan, "executați" de talibani

887
Cei doi militari români morți în Afganistan,

Articole recomandate

Cei doi militari români care au murit, sâmbătă, în Afganistan, au fost uciși de doi indivizi care purtau uniforme ale forțelor naționale afgane de apărare și securitate, după cum a declarat un purtător de cuvânt al operațiunii "Resolute Support".

O informare a misiunii NATO în Afganistan arată că sergentul Adrian Vizireanu și plutonierul Iulian Dumitrescu au fost împușcați de doi indivizi îmbrăcați în uniforme ale forțelor de securitate afgane.

Cei doi indivizi au deschis focul într-o unitate a armatei afgane din sudul Afganistanului, precizează NATO într-un răspuns la solicitarea Digi24, fără a specifica dacă cei doi făceau parte din rândul forțelor afgane sau dacă au pătruns în unitate deghizați în soldați.

Membrii operațiunii "Resolute Support" au răspuns atacului cu focuri de armă și i-au ucis, la rândul lor, pe atacatori, mai spune NATO.

Oficialii misiunii internaționale din Afganistan și responsabilii afgani au deschis o anchetă asupra incidentului, iar NATO promite că va da alte informații de îndată ce vor fi disponibile.

"Vom continua să antrenăm, să consiliem și să asistăm forțele afgane de apărare și securitate și nu considerăm acest incident reprezentativ pentru relația dintre forțele noastre", declară NATO.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.898 secunde