Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța nu au confirmat propunerea polițiștilor, prin care se solicita arestarea preventivă a celor opt persoane implicate într-un conflict, care a avut loc, în urmă cu câteva zile, la Murfatlar și în urma căruia două autoturisme au fost avariate. Din câte se pare, până în prezent nu există probe care să pună în pericol libertatea celor opt și, de asemenea, ei sunt "curați" din punct de vedere al cazierelor.
Potrivit polițiștilor, la data de 22 ianuarie, oamenii legii din Murfatlar au fost sesizați că în zona sălii de sport din localitate a avut loc o altercație între mai multe persoane, în urma căreia două autoturisme au fost avariate. Când au ajuns în zona respectivă, oamenii legii nu au mai găsit nici persoanele implicate, nici mașinile avariate.
Cele două autoturisme care suferiseră distrugeri, un Opel Astra și un BMW, au fost depistate în scurt timp în trafic, în municipiul Constanța, pe raza Secției 4 Poliție. Persoanele aflate în cele două mașini au fost duse la secție pentru clarificarea împrejurărilor în care a avut loc conflictul.
În uma verificărilor, polițiștii au stabilit că scandalul din Murfatlar a izbucnit între un grup de persoane din Constanța și alte persoane din Murfatlar, Valu lui Traian și Poarta Albă, cei din urmă provocând distrugeri, cu mai multe obiecte contondente, autoturismelor în care se aflau cei din Constanța.