Cercetașii - "ochii" nevăzuți ai "Rechinilor Albi"

Reușita oricărei misiunii este dată în cea mai mare măsură de deținerea de informație. Primită la timp și de calitate, aceasta poate influența hotărâtor luarea unei decizii de către factorii de conducere, contribuie la îndeplinirea ei și totodată salvează vieți omenești. Această reușită are de fiecare dată la originile sale pe militarii cercetași din compunerea Batalionului 341 Infanterie.

Aflați de fiecare dată în avangarda subunităților care execută misiuni în aria de responsabilitate a batalionului, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, cercetașii "Rechinilor Albi" conferă colegilor de misiune prin ceea ce întreprind în sprijinul lor un plus de siguranță.

Ceea ce pentru unii dintre noi aflați, aici, în teatrul de operații din Irak câteodată pare banal, pentru ei înseamnă foarte mult. Din plenitu-dinea de lucruri minore trecute prin filtrul minții cercetașului, rezultă informația necesară luării deciziei. Ei au învățat să citească detaliile de planimetrie, atitudinile și sentimentele localnicilor, urmele lăsate de trecerea unei mașini, a unui om sau animal. Ei sunt cei care "pipăie" fierbințeala ariei de responsabilitate. Sunt primii care iau contactul cu pericolul, sunt primii care își sacrifică viața pentru ceilalți dacă situația o va impune. A fi cercetaș înseamnă să vezi și să nu fi văzut, să auzi fără a fi auzit, de fapt să fi discret, dar totodată și omniprezent.

Cercetaș nu ajunge toată lumea, mulți doresc să primească dreptul de a purta pe mâneca vestonului semnul Rozei Vânturilor, foarte puțini îl și obțin. Comandantul plutonului de cercetași, sublocotenentul Bogdan Crintea, a ales încă de pe băncile Academiei Forțelor Terestre să ajungă cercetaș. A considerat că această profesie i se potrivește cel mai bine, a avut șansa să ajungă acolo unde și-a dorit cel mai mult. Se află la prima misiune și aici a avut posibilitatea să probeze pe viu ce a învățat în facultate. Și tot aici, în teatru, a înțeles că spiritul de echipă, coeziunea, încrederea în camarazii de lângă el sunt elemente care definesc cariera unui cercetaș. Dar mai ales responsabilitatea pe care o are ca și lider al cercetașilor.

Pentru foarte mulți dintre militarii din subunitatea de cercetare, această profesie și-a pus amprenta asupra lor. Caporalul Nicolae Sbîngu este de treisprezece ani cercetaș. A participat la misiunile desfășurate în Kosovo, Afganistan și acum în Irak. Caporalul Florin Ursu este și el cercetaș de șase ani. În anul 2006 a fost în Afganistan, în luna aprilie a aceluiași an, cu câteva zile înainte de "Sărbătoarea Paștelui" a făcut parte dintr-o patrulă care a fost implicată într-un eveniment soldat cu avarierea unui transportor și rănirea a doi militari, și cu toate acestea a rămas în continuare cercetaș.

Sergentul major Adrian Basarim și caporalul Florin Costea sunt șoferi pe Hummwv-urile cercetașilor. Au la rândul lor responsabilități în cadrul echipajelor din care fac parte, sunt printre primii care pot observa un potențial pericol. De memoria lor vizuală depinde foarte mult deplasarea patrulelor pe traseele stabilite, iar aici unde indicatoarele rutiere lipsesc cu desăvârșire ei fac minuni prin modul cum conduc mașinile de luptă pe drumurile irakiene.

Cei mai tineri în această profesie, precum plutonierul Ionuț Dumitra, țin aproape de cei cu vechime în domeniu. Meseria de cercetaș trebuie oarecum "furată", iar de la o misiune la alta experiența se acumulează, una a fost pregătirea în țară și alta este realitatea aici, în teatru.

Media de vârstă a celora de la cercetare se situează pe undeva pe la douăzecișișase de ani. Mulți dintre ei sunt tineri, dar acest fapt nu îi oprește ca să fie mereu în frunte la misiunile care se desfășoară. Când totul se încheie, ei se retrag cu foarte multă discreție, în urma lor rămânând reușita. Privindu-i înțelegi de ce cuvintele Audi, vidi, sile! îi reprezintă atât de bine.

Material trimis redacției de maiorul George Pătrașcu, ofițerul de relații publice al Batalionului 341 Infanterie "Rechinii Albi"