Cercetați pentru fraudă

430
Doi bărbați au păgubit o societate din Constanța cu peste 21.000 de lei. Costică Marus, de 53 de ani, din municipiul Galați, și George Popescu, de 47 de ani, din municipiul Brăila, ambii în calitate de mecanici șefi pe o navă aparținând SC Spotnav SRL, sunt suspectați că, în perioada 2008 - 2009, au pricinuit o pagubă societății respective de 21.445 lei. Aceasta constă în faptul că cei doi nu au putut motiva consumul în plus al unei cantități de 8.665 litri motorină, fapt ce a rezultat în urma verificării documentelor de bord precum și a celor justificative. Cei în cauză sunt cercetați în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de gestiune frauduloasă. Tot pentru fraudă, dar într-un alt dosar, este cercetat și Dumitru Gulea, de 71 de ani, din localitatea Mihail Kogălniceanu. Bărbatul este suspectat de faptul că, în calitate de administrator al societății comerciale SC Adilaur SRL, în cursul anului 2006, a reținut din veniturile cuvenite salariaților contribuțiile cu reținere la sursă, reprezentând CAS, CASS și șomaj și nu le-a virat în bugetele legal stabilite, în termen de 30 zile. Bărbatul este cercetat în stare de libertate. Corina BAGIE

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7808 secunde