Cinci ani și jumătate de pușcărie pentru că și-a înjunghiat cumnatul

656
1 min citire
Magistrații de la Curtea de Apel Constanța au majorat de la patru la cinci ani și jumătate de închisoare pedeapsa aplicată lui Ionuț Todirașcu, de 20 de ani, din Ovidiu, judecat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. La această nouă condamnare, magistrații au mai adăugat și doi ani de interzicere a drepturilor. Decizia nu este definitivă, ea mai putând fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Anchetatorii spun că, în noaptea de 24 spre 25 martie 2010, polițiștii din Năvodari au fost sesizați, în jurul orei 1, că la depozitul de lemne de la marginea orașului a izbucnit un scandal. Se pare că, în urma unei altercații ce a avut loc pe fondul consumului de alcool, Ionuț Todirașcu l-a înjunghiat cu un cuțit în zona toracică pe cumnatul său, Alin Dorin Adamescu, de 25 de ani, din Năvodari. Martorii au povestit polițiștilor că Adamescu și Todirașcu au început să se certe după ce acesta din urmă i-a înjurat pe cei aflați în casă, în special pe tatăl victimei. Așa s-a ajuns la o bătaie în toată regula. În cele din urmă, Todirașcu a pus mâna pe un cuțit și l-a înjunghiat pe Adamescu în piept. Bărbatul a fost transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale de urgență, medicii reușind, în cele din urmă, să-l salveze.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0294 secunde