Un accident a avut loc, marți noapte, în zona magazinului Kaufland, între o ambulanță și un Matiz. Totul s-a petrecut din cauza neatenției unei șoferițe.
Vasilica Stelian, de 60 de ani, a încercat să facă o întoarcere fără a se asigura. Ambulanța nu transporta niciun pacient, singura victimă în acest accident fiind chiar femeia care, potrivit martorilor, a depășit linia continuă.
"Eu veneam de pe strada București, doamna a ieșit de aici din parcare, direct a ieșit, a tăiat, a întors în doi, trei metri, eu ce să fac în doi, trei metri?", a declarat șoferul ambulanței, Ion Armeanu, de 58 de ani.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit că vina îi aparține în totalitate femeii. Aceasta s-a ales cu permisul suspendat pe o perioadă de 30 de zile.
Potrivit autorităților, conducătoarea auto a executat manevra de întoarcere peste marcajul continuu, fără să se asigure, moment în care a intrat în coliziune cu ambulanța.
Mașina femeii a fost distrusă, iar ambulanța, trebuie dusă la reparații.