Polițiștii din Eforie au fost loviți de un infractor, iar turiștii, în loc să le dea o mână de ajutor în prinderea răufăcătorilor, le cereau să se legitimeze.
Prinderea unor hoți din autoturisme a fost una plină de peripeții pentru doi polițiști din Eforie. În ultima perioadă în stațiunea Eforie au avut loc mai multe spargeri de mașini, drept pentru care oamenii legii au început să stea la pândă, îmbrăcați în civil.
Ieri joi, în jurul orei 13,30, un polițist care se afla în fața hotelului Azur, a văzut cum un individ încerca să deschidă, prin efracție, o Dacie Logan. S-a apropiat pentru a-l prinde, dar acesta a ripostat și s-a ajuns la încăierare. În timp ce al doilea polițist se apropia pentru a-l sprijini pe colegul său, suspectul striga că este "omorât". Spre surprinderea polițiștilor, care și-au declinat identitatea și faptul că se află în misiune, turiștii care se aflau de față au pactizat cu infractorul și le-au cerut polițiștilor să le legitimeze. Astfel, în timp ce se străduiau să-l rețină pe suspect, polițiștii au fost nevoiți să scoată legitimațiile din buzunare, pentru a le dovedi martorilor că sunt într-adevăr cine susțin.
Odată convinși, martorii au dispărut… unul dintre cei prezenți, complice cu suspectul, cum s-a dovedit ulterior, s-a dus țintă la polițiști și, cerându-le să-l elibereze pe cel reținut, a început să-i lovească. În îmbulzeală, primul suspect a reușit să scape; complicele său, însă, a fost prins, iar în prezent este reținut, urmând să fie dus în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Unul dintre polițiști a suferit leziuni care au necesitat 1 - 2 zile de îngrijiri medicale, astfel că suspectul este acuzat de ultraj. Tânărul surprins în timpul ce încerca să spargă mașina este dispărut, fiind căutat de oamenii legii.
Cei doi au fost identificați, sunt din Techirghiol și nu sunt la prima ceartă cu legea. Alături de ei "acționa" și un al treilea individ, care urmează să fie audiat.