Clubul "Heven", din Eforie Nord, amendat cu 30.000 de lei de polițiști

362
< 1 min citire
Sâmbătă, în cadrul planului de acțiune LITORAL 2011, ofițerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanța, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Financiare Constanța, ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului și ai Direcției pentru Sănătate Publică Constanța au organizat și executat o acțiune pe linia combaterii evaziunii fiscale, a activităților comerciale ilicite și a respectării prevederilor legale în domeniul nivelului maxim admis de zgomot, la trei cluburi din stațiunile Mamaia și Eforie Nord, ocazie cu care au fost verificați 3 agenți economici, au fost aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 48.000 lei, totodată fiind constatată și o infracțiune la legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor.
Cu această ocazie a fost identificat administratorul clubului Heven, din Eforie Nord, Daniel Tudor, care difuza muzică în scop comercial, fără a respecta prevederile în domeniu, privind nivelul maxim admis de zgomot, societatea fiind sancționată contravențional cu suma de 30.000 lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0283 secunde