Unitatea militară din Murfatlar, folosită în interes personal. Comandantul este anchetat

72
2 min citire
Unitate militară transformată în SRL, la Murfatlar. În urma unui control efectuat de reprezentanții Ministerului Apărării Naționale (MApN), comandantul a fost prins că deconta diverse bunuri personale la unitate și îi punea pe militari să presteze diferite servicii în propria sa gospodărie.
În cadrul unei conferințe de presă organizată vineri, 17 iulie, ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a dezvăluit situația „ridicolă” în care se află unitatea militară de la Murfatlar.
Este o situație ridicolă, inacceptabilă, cu comandantul unității militare de la Murfatlar. Acolo era luată unitatea pur și simplu la plăcerea și confortul comandantului unității", a declarat ministrul.
Potrivit lui Miruță, în urma mai multor sesizări primite și a unui control efectuat la fața locului, reprezentanții MApN au constatat cu stupoare faptul că, la unitatea respectivă, comandantul deconta produse personale precum adidași, seturi de tip trening, tricouri pentru el și pentru familie, la contabilitatea unității. De asemenea, comandantul îi punea pe militari să îi zugrăvească apartamentul și să presteze diferite munci în propria lui gospodărie.
 
Le cerea militarilor să îi pregătească și să îi servească masa acasă pentru diverse evenimente personale pe care le avea. Încasa bani de chirie, deși nu stătea în chirie. Pretindea și primea de la subordonați produse alimentare în cantități mari. În momentul desfășurării controlului, a fost găsită carcasă de porc, 100 de litri de vin îmbuteliat pe diverse sortimente, kilograme de calcan, pește și o lipsă de 1.700 de litri de motorină", a mai transmis Radu Miruță.

Comandantul a fost retras

În urma neregulilor constatate, ministrul Radu Miruță a decis retragerea comandantului de la conducerea unității militare. Totodată, urmează să fie făcute investigații disciplinare și în cazul personalului notarial care a permis decontarea produselor personale pe unitate.
 
Este clar că e incompatibil cu comanda unității, motiv pentru care am dispus retragerea de la comanda unității, numirea unui alt ofițer și sesizarea organelor abilitate, plus cercetarea administrativă pentru cei care acceptau să înregistreze în contabilitate astfel de produse personale", a mai afirmat ministrul interimar al Apărării. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde