Vicepreședintele Comisiei Europene, Jacques Barrot, a declarat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu ministrul internelor Cristian David, că va urmări ca noile măsuri adoptate de autoritățile italiene în privința imigranților să fie aplicate cu respectarea drepturilor personale și a normelor europene.
"Ministrul Cristian David și-a exprimat preocuparea autorităților române față de măsurile luate de guvernul italian și a solicitat comisiei să aibă în atenție aplicarea acestora, pentru a fi nediscriminatorii și pentru a nu aduce atingere drepturilor cetățenilor europeni", se arată într-un comunicat al Ministerului Internelor și Administrației Publice (MIRA), remis ieri.
Totodată, în cadrul întrevederii, care a avut loc în marja Consiliului JAI de la Cannes, oficialul european a transmis ministrului David că sprijină România în procesul de aderare la spațiul Schengen și a constatat progresele făcute de autoritățile române în ceea ce privește securizarea frontierelor și respectarea calendarului de aderare.
În același timp, David a primit asigurări că va fi susținut în demersul de a înființa un centru regional de protecție civilă privind intervenția în caz de dezastre naturale, în parteneriat cu Bulgaria și Grecia, care să acopere și zona Balcanilor de Vest.
"Având în vedere experiența României, care a venit în ajutorul Greciei în contextul incendiilor din 2007, Jacques Barrot a apreciat această modalitate de cooperare și solidaritate regională care vine în întâmpinarea viziunii, atât a comisiei, cât și a președinției franceze", se arată în comunicatul MIRA.
În cadrul întâlnirii, s-a mai discutat și despre strategia anticorupție în administrația publică locală, care are ca obiective modernizarea, debirocratizarea și transparentizarea administrației românești.