Concurs Condamnată pentru fapte de corupție

281

Articole de la același autor

Carmen Mîtîcă, secretar și coordonator seminarii în cadrul unui proiect PHARE, trimisă în judecată pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată și de participație improprie la infracțiunea de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete care a avut ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, a fost condamnată de magistrații de la Judecătoria Mangalia la un an și jumătate de închisoare cu suspendare condiționată. Sentința a fost atacată cu recurs atât de inculpată, cât și de procurorii DNA, cale de atac ce se va judeca, la Curtea de Apel Constanța, la data de 1 septembrie.
În rechizitoriul întocmit de procurorii DNA Constanța s-a reținut că, în perioada martie - octombrie 2005, Carmen Mîtîcă, în calitate de secretar și coordonator seminarii în cadrul Proiectului finanțat cu fonduri PHARE "Unitate în diversitate prin comunicarea interculturală transfrontalieră", implementat de Asociația Tineretului Liber - Filiala Constanța, cu ocazia derulării procedurilor de achiziții necesare proiectului, a întocmit în fals și a semnat în locul evaluatorilor ofertele, procesele - verbale ale ședințelor de deschidere a ofertelor, hotărârile de acceptare a ofertelor corespondente, precum și tabelul cu participanții la seminarii și schimburile interculturale.
În vederea justificării cheltuirii avansului și a obținerii plății finale, Mîtîcă a întocmit personal raportul tehnic final, la care a atașat documentele falsificate precizate anterior, raport care a fost depus la Autoritatea Contractantă.
Ministerul Dezvoltării Regionale și Locuinței s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 18.644,15 de euro. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.0722 secunde