Patru tineri din Năvodari au fost condamnați, ieri, de magistrații de la Tribunalul Constanța pentru comiterea infracțiunilor de trafic de droguri și consum ilicit de droguri. Un tânăr, de 26 de ani, a fost condamnat la un an de închisoare, un altul, de 26 de ani, la un an și patru luni, De asemenea, un alt bărbat, de 30 de ani, la un an și șapte luni, iar un altul de 23 de ani, la un an și șapte luni, toate pedepsele fiind cu suspendare sub supraveghere. Sentința nu este definitivă.
Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța spun că, la data de 16 iunie 2009, un bărbat a fost prins în flagrant în timp ce vindea unui investigator sub acoperire 100 de grame de hașiș, contra sumei de 50 de lei pentru fiecare gram. Tânărul a fost luat la întrebări de anchetatori, el fiind de acord, în cele din urmă, pentru o pedeapsă mai puțin aspră, să colaboreze și să-și dea în gât complicii.
Acesta le-a spus procurorilor că drogurile le avea de la un prieten, care l-a rugat să le vândă. Așa se face că anchetatorii au ajuns la "prieten", asupra căruia au găsit 50 de grame de hașiș, ce urmau să ajungă la cumpărători, și alte cinci grame pe care tânărul a zis că le avea pentru consum propriu.