Conducea Agenția Medicamentului deși NU AVEA FACULTATE! Ministerul a făcut dreptate

305
Conducea Agenția Medicamentului deși NU AVEA FACULTATE! Ministerul a făcut dreptate - ddd-1578577191.jpg

Articole recomandate

Marius Daniel Șișu, numit de fostul Guvern, în februarie 2019, președinte interimar al Agenției Naționale a Medicamentului, cu toate că a picat admiterea la Facultatea de Farmacie, a fost demis joi de ministrul Sănătății, Victor Costache, au declarat pentru HotNews.ro surse autorizate. Ordinul de demitere a lui Marius Daniel Șișu a fost semnat de ministrul Sănătății.

Marius Daniel Șișu (36 de ani) nu a reușit să treacă examenul de admitere la Facultatea de Farmacie, iar experiența lui în domeniul sănătății se limitează la falimentarea unor mici afaceri cu medicamente, scria în aprilie anul trecut Recorder.ro. În iulie 2018, numele lui apărea pe lista candidaților respinși la examenul de admitere al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova, însă instituția de învățământ a șters PDF-ul de pe site. Informația a rămas în căutările din Google, dar link-ul duce către o pagină goală. Șișu a fost evaluat la două probe, unde a luat notele 8.45 și 4.25, potrivit Recorder.ro.

Marius Daniel Șișu a fost numit la conducerea Agenției Naționale a Medicamentului în februarie 2019, după ce Adriana Cotel, o apropiată a lui Darius Vâlcov, a condus timp de 4 luni instituția, fără ca CV-ul ei să fie public, la acea vreme. Nici în comunicatul care a anunțat numirea lui Marius Daniel Șișu, în februarie, la conducerea ANM nu s-a oferit vreo informație despre pregătirea lui profesională.

"Pentru a forța, totuși, intrarea la Facultatea de Farmacie a Universității din Craiova, Marius Daniel Șișu a profitat de o portiță legală care-i permite unui tânăr să devină medicinist fără să dea examenul de admitere. Universitatea din Craiova are alocate câteva locuri pentru studenții străini. Aceștia nu sunt nevoiți să dea examen de admitere, departajarea făcându-se în urma unui concurs de dosare. Regulamentul le permite, însă, și studenților români să aplice pentru aceasta categorie, la grupa cu predare în limba engleză și după achitarea taxelor de școlarizare. La Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, taxa anuală pentru studenții străini este de 5.000 de euro, de trei ori mai mare decât taxa obișnuită pe care o plătesc studenții care nu prind locuri 'la buget' ", scriau jurnaliștii de la Recorder.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.41 secunde