Concurs Constanța, ultimul port vizitat de BLACKSEAFOR în acest an

366

Articole de la același autor

Cele cinci nave din compunerea Grupării de Cooperare Navală în Marea Neagră BLACKSEAFOR au ajuns, vineri dimineață, în dana militară a portului Constanța, iar după amiază comandantul Grupării pentru cea de-a VII-a activare, cpt. Levent Gorgec, a susținut o conferință de presă, la care au participat și comandanții vaselor de război. Cpt. Gorgec a declarat că, în perioada scursă de la începutul activării, navele participante (cea georgiană a avut defecțiuni tehnice și nu a putut lua parte la cea de-a șaptea activare) nu au întâmpinat nici o problemă în a efectua exercițiile stabilite de comun acord în ședința de planificare. "Din 2001, de când a fost înființată această grupare, mai multe nave ale celor șase state din componență au participat la BLACKSEAFOR. Consider că am acumulat destulă experiență pentru a interveni în orice situație de urgență survenită în Marea Neagră care impune prezența noastră", a precizat cpt. Gorgec.
Activarea din august 2007 are loc în perioada 6 - 21 august. La această fază participă câte o navă din fiecare țară rivera-
nă Mării Negre, cu excepția Georgiei. Vineri, în portul Constanța au ancorat fregata bulgărească "Smeli", corveta românească "Contraamiral Horia Macellariu", nava rusească de desant "Azov", fregata turcească "Salihreis" și nava ucraineană de comandament "Slavutich".
În total, navele participante au navigat până acum aproape 1.200 mile marine în șase zile de exerciții neîntrerupte pe mare și au petrecut 11 zile în porturile Golcuk (Turcia) și Varna (Bulgaria). Cei 700 de militari angrenați în a VII-a activare au executat antrenamente de luptă împotriva atacurilor aeriene și navale, de luptă împotriva minelor, exerciții de comunicații, căutare și salvare pe mare, remorcaj, control la bordul unor nave considerate suspecte. Navele BLACKSEAFOR au efectuat exerciții de apărare împotriva armelor bacteriologice, nucleare și chimice, de supraveghere a raioanelor maritime și de implementare a regulilor de angajare.
Cpt. Levent Gorgec, care a preluat comanda grupării în numele Turciei, a menționat că "BLACKSEAFOR poate fi disponibilă, în cazul unor solicitări relevante, pentru îndeplinirea unui mandat ONU sau OSCE, dacă toate statele participante sunt de acord".
Navele grupării vor rămâne în portul militar Constanța până marți, 21 august, putând fi vizitate de public sâmbătă și duminică, între orele 14 și 17,30.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8327 secunde