Constănțean de 74 de ani, arestat pentru tentativă de omor

146
< 1 min citire
Constănțean de 74 de ani, arestat pentru tentativă de omor - cutit-1486481699.jpg
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus reținerea pe timp de 24 de ore față de Nicolae Brânză, în vârstă de 74 de ani, cioban la o stână de oi din satul Topalu, județul Constanța, cercetat pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor.
Potrivit procurorilor, în seara zilei de 5 februarie, la stâna ce aparține unei persoane din localitatea Topalu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan generat de o conversație contradictorie, Nicolae Brânză l-a înjunghiat pe colegul său de muncă de la stână, în regiunea toracică. În urma loviturii, victimei i-a fost cauzată o plagă la nivelul hemitoracelui stâng, leziune vindecabilă într-un număr de circa 15 zile de îngrijiri medicale și care i-a pus viața în primejdie.
În cauză, în cursul zilei curente a fost formulată propunere de arestare preventivă față de inculpat pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0445 secunde