Constatare amiabilă sau Poliție? Ce faci dacă ai fost implicat într-un accident rutier

3868
2 min citire
Constatare amiabilă sau Poliție? Ce faci dacă ai fost implicat într-un accident rutier - ceidefacutincazuluneitamponari-1386957013.jpg
Te-a lovit cineva în trafic, însă în urma impactului nu au rezultat decât pagube materiale? Trebuie să știi că ai două posibilități: ori te prezinți la Poliție, ori întocmești un formular de constatare amiabilă. Acesta din urmă poate fi făcut doar în anumite condiții. Iată care sunt avantajele și dezavantajele constatului amiabil. În cazul unei tamponări, trebuie să știți că aveți obligativitatea ca în 24 de ore de la producerea unui eveniment, să-l anunțați, fie la Poliție, fie la societatea de asigurări a vinovatului. "După producerea tamponării, aveți obligația, în termen de 24 de ore, să declarați producerea evenimentului, fie la firma de asigurări a șoferului vinovat, fie la Poliție. Indiferent de modul de producere al tamponării, de numărul de mașini implicate, de loc, dacă unul dintre conducătorii auto insistă ca tamponarea să fie soluționată de Poliție, el are acest drept", precizează inspectorul principal George Munteanu, șeful Biroului Accidente din cadrul Serviciului Rutier Constanța. 
Când este obligatoriu să mergi la Poliție 
Trebuie să cunoașteți faptul că, în unele situații, chiar dacă doriți, nu se poate încheia un formular de constatare amiabilă, ci este obligatorie deplasarea la Poliție. "Este obligatorie soluționarea tamponării de către Poliție dacă în eveniment au fost implicate mai mult de două autovehicule sau când nu are loc amiabilitatea, în sensul că unul dintre șoferii im-plicați nu-și recunoaște vinovăția", spune polițistul. 
Avantajele constatului amiabil 
Dacă alegi formularul de constatare amiabilă în locul deplasării la Poliție ai anumite avantaje. De exemplu, dacă ești vinovat, polițiștii te pot sancționa, ba chiar îți pot lua permisul de conducere. "Pentru vinovat, ori de câte ori merge la Poliție, va fi sancționat contravențional, ba chiar i se poate reține permisul de conducere. Organele de constatare ale firmelor de asigurare nu pot face asta", mărturisește George Munteanu. 
Ce fac dacă șoferul e băut 
Dacă ai o suspiciune cum că șoferul care te-a tamponat se află sub influența băuturilor alcoolice trebuie să suni imediat la 112 și să ceri legătura la postul sau secția de poliție din zonă. Aceștia îl vor testa pe șofer cu Dragerul și, dacă se confirmă, vino-vatul se va alege cu dosar penal. "Dacă suspectez că cel care m-a tamponat este băut, solicit, prin 112, deplasarea la fața locului a unui echipaj de poliție de la postul sau secția de poliție competentă teritorial, care vine la fața locului și face testarea", precizează șeful Biroului Accidente. 
Constatare amiabilă sau Poliție? 
"Când sunt doar două autovehicule, iar șoferii convin asupra cauzei producerii acci-dentului, încă de la fața locului, ei completează un constat amiabil, care este autoimprimat. Astfel, exemplarul al doilea rămâne la șoferul vinovat, iar primul exemplar merge la nevinovat care, împreună cu xerocopii de pe documentele vinovatului (talon, buletin, permis) se poate prezenta singur cu autovehiculul la firma de asigurare. Aceasta își rezervă dreptul de a-l chema și pe celălalt șofer. În aceeași situație, dacă se alege deplasarea la Poliție, se întâmplă aceleași lucruri, doar că Poliția îți va întocmi actele", afirmă inspectorul principal.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 14 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Septuagenară lovită de mașină
Vineri, 13 Decembrie 2013
Stire din Eveniment : Septuagenară lovită de mașină
Pagina a fost generata in 0.0565 secunde