Un incident grav a avut loc duminică dimineață, 1 iunie, în timpul unei misiuni militare internaționale desfășurate de România în Marea Mediterană. Un marinar român a fost dat dispărut de pe fregata „Regele Ferdinand”, navă aflată în misiune în cadrul Operației EUNAVFOR MED IRINI, coordonată de Uniunea Europeană.
Căutările au început imediat, inclusiv cu elicopterul navei, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Apărării Naționale (MApN), lipsa unui membru al echipajului a fost observată în jurul orei 07.00, în dimineața zilei de duminică. La acel moment, fregata românească „Regele Ferdinand – 221” se afla în apele internaționale, la aproximativ 90 de mile marine de portul libian Benghazi.
MApN a anunțat că, potrivit procedurilor standard aplicate în astfel de situații, comandantul navei a declanșat de urgență măsurile de căutare. Acestea s-au desfășurat atât la bord, cât și pe mare, cu ajutorul forțelor proprii, inclusiv a elicopterului aflat la bordul fregatei. În același timp, a fost notificat Comandamentul operațiunii EUNAVFOR MED IRINI, care a trimis în zonă mijloace navale suplimentare pentru a sprijini operațiunea de căutare-salvare. La momentul transmiterii comunicatului, operațiunile erau în desfășurare.
Militarul dispărut este maistrul militar Viorel Culea
Persoana dispărută este Viorel Culea, maistru militar clasa a II-a, în vârstă de 46 de ani. Potrivit datelor furnizate de Ministerul Apărării, el este specialist electromecanic și a fost văzut ultima dată la bordul fregatei în jurul orei 04:30, în dimineața zilei de 1 iunie. Viorel Culea este necăsătorit și lucrează în cadrul Forțelor Navale Române din anul 2003. Conducerea Statului Major al Forțelor Navale a informat familia acestuia și a oferit sprijin psihologic de specialitate. Potrivit comunicatului MApN, Parchetul militar a fost sesizat, conform normelor legale în vigoare, iar comandantul fregatei a numit o comisie de cercetare care să analizeze circumstanțele în care s-a produs dispariția.