Iarna a pus stăpânire pe Constanța. De mai bine de 24 de ore, constănțenii au parte de furtună, lapoviță și chiar ninsoare. Codul galben mai este valabil până diseară, la ora 20,00. Însă ninsorile vor continua, chiar dacă vântul se va mai potoli. Vestea proastă este că s-a instalat și gerul și vom avea numai temperaturi negative, atât pe timpul zilei, cât și noaptea.
Astăzi, la Constanța, va fi furtună cu ninsoare, vântul va sufla cu 8 metri pe secundă, dinspre nord, iar maxima termică va fi de -5 grade Celsius. La noapte va fi ninsoare slabă, iar termometrele vor indica minimum -7 grade Celsius.
În restul țării, vremea va fi rece, geroasă mai ales dimineața și noaptea în centrul și nord-estul țării. Cerul va fi mai mult noros în regiunile extracarpatice și temporar noros în restul zonelor. În estul și sud-estul țării temporar va ninge, iar în Dobrogea, Bărăgan și sudul Moldovei vântul va prezenta intensificări, mai ales pe parcursul zilei, cu viteze ce vor depăși la rafală 60 - 70 de km pe oră.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -9 și 1 grad, iar cele minime se vor situa între -13 și -3 grade, mai scăzute în depresiuni până în jur de -20 de grade. Noaptea și dimineața în zonele joase se va semnala ceață și chiciură.