În weekend-ul care s-a încheiat, polițiștii au organizat acțiuni cu efective mărite pentru a asigura ordinea și liniștea publică, siguranța în trafic și pentru a preveni consumul și traficul de substanțe interzise, în județul Constanța.
Astfel, aproximativ 400 de polițiști din structurile operative au intervenit la 247 de evenimente, dintre care 222 au fost sesizate de către cetățeni prin apel la numărul unic de urgență 112.
Oamenii legii au organizat 219 acțiuni în județul Constanța, pentru asigurarea unui climat de ordine publică, prevenirea traficului și consumului de substanțe interzise, precum și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 946 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 195.000 de lei.
Au fost scoși din trafic 35 de șoferi, față de care a fost luată măsura reținerii permisului de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză, conducere sub influenta alcoolului, dar și pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere.
De asemenea, au fost oprite din a circula 43 de vehicule care nu prezentau siguranță pe drumurile publice, până la remedierea problemelor constatate.
În cadrul acțiunii Blocada, au fost organizate 76 de filtre rutiere pentru prevenirea accidentelor de circulație și creșterea siguranței în trafic, fiind legitimate 2.354 de persoane și verificate 1.538 de vehicule.
Totodată, 378 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.
De asemenea, au fost dispuse două măsuri preventive.
În cadrul activităților desfășurate, au fost depistate trei persoane urmărite la nivel național și au fost constatate 11 de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Cu respect pentru politia romana.O singura rugaminte am .Locuiesc in municipiul Medgidia traficul este infernal fiecare parchează pe unde ii taie capul,trecere de pietoni,locuri cu vizibilitate ,pe prima banda pun avariile și fumează lîngă mașina și ești obligat să calci linia continua.Multumesc anticipat pentru intelegere
Folosim cookies pentru a îmbunătăți experiența ta pe site, pentru analiză de trafic și pentru reclame personalizate.
Poți accepta toate cookies, le poți refuza pe cele opționale, sau poți personaliza preferințele tale.
Află mai multe
Preferințe cookies
Acest site utilizează diferite tipuri de cookies pentru a-ți oferi o experiență optimă.
Poți alege care categorii de cookies să fie activate. Modificările vor fi salvate automat.
Cookies esențiale
Obligatorii
Aceste cookies sunt necesare pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate.
Includ cookies pentru sesiune, securitate și preferințe de bază.
Cookies de analiză
Google Analytics
Ne ajută să înțelegem cum utilizezi site-ul, ce pagini vizitezi și cum poți îmbunătăți experiența.
Datele sunt anonimizate și folosite doar pentru statistici.
Cookies de publicitate
Google Ads
Permit afișarea de reclame relevante pentru tine și măsurarea eficienței campaniilor publicitare.
Fără acestea, vei vedea reclame generice care nu sunt adaptate intereselor tale.
Cookies de personalizare
Permit personalizarea conținutului și recomandărilor bazate pe comportamentul tău anterior
și preferințele exprimate pe acest site.