Controale de amploare în trenuri și avioane

179
Controale  de amploare  în trenuri  și avioane - controale-1523802941.jpg

Articole de la același autor

În perioada 6 – 13 aprilie, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și siguranța transporturilor aeriene, navale și feroviare. Astfel, polițiștii au efectuat controale în 374 de stații de cale ferată și au patrulat în 643 de trenuri de călători.

În urma verificărilor, au fost depistate nouă persoane date în urmărire națională și opt minori lipsiți de supraveghere, care au fost predați familiilor sau internați în centrele de plasament. De asemenea, polițiștii au identificat trei persoane cu afecțiuni psihice, care au fost internate în unități spitalicești, 23 de vânzători ambulanți neautorizați, 24 de cerșetori, doi deținători de substanțe halucinogene și 31 de cetățeni străini cu statut de refugiați.

Polițiștii au întocmit 46 de dosare penale, în principal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă, evaziune fiscală, furt, agresiuni fizice, tâlhărie, distrugere, braconaj piscicol, pescuit ilegal, fals și uz de fals, precum și infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 45.570 de lei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.95 secunde