Copii prinși la furat, în județul Constanța

144
Copii prinși la furat, în județul Constanța - copiiprinsilafurat-1396547568.jpg

Articole de la același autor

Furturile și tâlhăriile comise de minori au devenit un fenomen în țara noastră, în mare parte pentru că oamenii legii nu pot lua măsuri penale împotriva făptuitorilor, din cauza vârstei prea mici. Așa se întâmplă, de exemplu, și în cazul unei tentative de furt din Eforie Nord, ai cărei autori sunt trei puștani, de 12 și respectiv 13 ani.
 
Cei trei sunt din Constanța și Cobadin și nu ajung pentru prima dată în atenția oamenilor legii. Miercuri după-amiază, ei au fost surprinși de proprietarul unei case din Eforie Nord, exact când încercau să forțeze ușa de acces în locuință. La vederea proprietarului, minorii au rupt-o la fugă. Au fost prinși, însă, după puțin timp: unul la intersecția străzilor Republicii și Mesteacănului, iar ceilalți doi în stația CFR.  Cei trei au fost duși la sediul Poliției Eforie. Dar, având în vedere că au sub 14 ani, nu răspund penal pentru fapta infracțională comisă. 


În schimb, un minor de 15 ani, acuzat de comiterea a două tâlhării, riscă să ajungă într-un centru de reeducare. Acesta este originar din județul Botoșani, dar își face veacul prin Mangalia. Potrivit oamenilor legii, băiatul este acuzat că, la începutul acestei săptămâni, a atacat două tinere, în plină stradă, și le-a smuls telefoanele mobile de ultimă generație. Telefoanele, a căror valoare a fost estimată la 2.550 de lei, au fost recuperate, iar tânărul este cercetat în libertate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4695 secunde