Copil căzut de la etajul al treilea al blocului, în timp ce mama sa era la bucătărie

2306
Copil căzut de la etajul al treilea al blocului, în timp ce mama sa era la bucătărie - ambulanta-1689519072.jpg
Un copil de trei ani din municipiul Galaţi a ajuns la spital, duminică, după ce a căzut de la fereastră, de la etajul al treilea al unui bloc. Băiatul se afla singur în dormitor şi s-a urcat pe mobilă pentru a ajunge la geam, în timp ce mama sa era în bucătărie, împreună cu un alt copil. Poliţiştii au deschis o anchetă, conform news.ro.


Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a anunţat că Poliţia Galaţi a fost sesizată telefonic, duminică, printr-un apel la 112, de o femeie, despre faptul că fiul său, în vârstă de 3 ani, ar fi căzut de la etajul 3, de la geamul dormitorului din apartamentul unde locuiesc, situat pe strada Fagului, în municipiul Galaţi.


”Din verificările preliminare efectuate de poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi s-a stabilit faptul că în cursul acestei zile, în jurul orei 09:00, în timp ce femeia se afla în bucătăria apartamentului cu un alt copil, minorul de 3 ani, rămas singur în dormitor, s-ar fi urcat pe un corp de mobilier, a ajuns la fereastră şi a căzut în gol pe acoperişul balconului de la parter. La faţa locului, echipajul de la Ambulanţă a acordat primul ajutor minorului după care l-a transportat în stare conştientă la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii, Galaţi”, a arătat IPJ Galaţi.


Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest incident.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.4481 secunde