Copil de patru ani, fugit de acasă pentru a cerși în Constanța

349
1 min citire
Luni, 11 august, ora 10, polițiștii din Castelu au fost anunțați de Zulbie Memet, de 38 de ani, din localitatea Castelu, județul Constanța, cu privire la faptul că fiul său, de doar patru ani, a dispărut de acasă.
În urma sesizării, polițiștii au demarat cercetările și verificările în teren stabilind astfel că minorul Ercal a plecat de acasă duminică, în jurul orei 10, întâlnindu-se cu doi verișori de-ai lui, Memet Sibel și Memet Berhal, de 10, respectiv șapte ani, ambii din localitatea Castelu.
Rudele copilului aveau obiceiul de a pleca frecvent de acasă la cerșit în Constanța. Așa se face că cei trei minori nu au stat mult pe gânduri, au mers în halta CFR din localitatea Castelu, de unde s-au urcat în trenul cu direcția Medgidia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, subinspector Radu Croitoru, minorul a mai plecat și altădată de la domiciliu fără acordul părinților, dar a revenit după o zi, fapt pentru care părinții nu au sesizat imediat dispariția lui.
La scurt timp de la sesizare, copilul a fost identificat pe raza municipiului Constanța, în zona Gării, și a fost predat familiei. El nu a fost victima vreunei infracțiuni și a fost predat familiei, ca și ceilalți doi minori.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0303 secunde