COPIL RĂNIT ÎNTR-UN INCENDIU ÎN CONSTANȚA! Pompierii se luptă cu flăcările

859

Articole de la același autor

UPDATE. Copilul prezintă arsuri pe aproximativ 30% din suprafața corpului și este intoxicat cu fum. Locuința se află în zona carantinată din comuna Cuza Vodă, astfel că forțele de ordine aflate în zona au asigurat măsuri de ordine publică și au facilitat accesul colegilor în locație.


UPDATE: Potrivit oamenilor legii, astăzi, în jurul orei 12.50, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cuza Vodă au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe strada Sălciilor din localitate ar fi avut loc o explozie la o butelie, iar o persoană ar fi rănită. Deplasați la fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un minor, de 4 ani, ar fi dormit pe canapea în momentul în care mobilierul a luat foc. Acesta a fost transportat la spital, prezentând arsuri pe corp. Cauza incendiului va fi stabilită de pompieri. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.


Pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină, astăzi, în localitatea Cuza Vodă, pe strada Salciei, unde un incendiu a cuprins o casă. La fața locului au ajuns două autospeciale, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ. Din primele informații, un copil de aproximativ 4 ani a fost rănit, el fiind preluat și transportat la Spitalul Municipal Medgidia pentru îngrijiri medicale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8926 secunde