Crezi că banca te jecmănește de bani? Contractele cu clauze abuzive pot fi atacate în instanță

508
Crezi că banca te jecmănește de bani? Contractele cu clauze abuzive pot fi atacate în instanță - fondclauzeabuzive2-1380467145.jpg

Articole de la același autor

Începând de mâine, clauzele abuzive din contractele de prestări servicii, inclusiv credite bancare, vor putea fi denunțate. Dacă instanța va da aviz pozitiv, băncile vor fi obligate să elimine, din toate contractele, clauzele considerate abuzive. 

Decizia de implementare a noilor prevederi de la 1 octombrie a reprezentat un șoc pentru piața bancară, care o aștepta cel mai devreme în februarie 2014. Un proiect al Ministerului Justiției propunea amânarea acesteia până la 1 februarie, deși termenul stabilit inițial era 1 octombrie 2013. Guvernul a respins însă proiectul, astfel că modificările vor intra în vigoare de mâine.

Schimbările aduc noi drepturi consumatorilor

Clienții considerați înșelați de bancă trebuie să se adreseze Protecției Consumatorului, iar instituția se va adresa unei instanțe specializate. Astfel, dacă Asociația Națională pentru Protecția Consumatorului sau o asociație a consumatorilor obține o decizie a instanței că anumite clauze din contractele de servicii sunt abuzive, atunci prestatorul de servicii este obligat să elimine clauzele din toate contractele de acel tip.

Prevederile se aplică și contractelor de credit. Iată ce spune legea de aplicare a Codului Civil: "Instanța, în cazul în care constată existența clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum și să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate".

Astfel, dacă o asociație de clienți care dă banca în judecată obține, de exemplu, o decizie prin care un anumit comision este considerat abuziv, comisionul va trebui să dispară din toate contractele de același tip încheiate de bancă.

Patru instanțe în toată țara

Premierul Victor Ponta a anunțat faptul că în România vor exista doar patru astfel de instanțe specializate, cu judecători ce trebuie să fie instruiți special. Aceste schimbări intervin pentru preîntâmpinarea unor eventuale abuzuri și interpretări greșite, asta pentru că au fost cazuri în care anumite instanțe au decis chiar anularea întregii dobânzi plătite de client către bancă.

"Instanța competentă să soluționeze acest gen de cauze este tribunalul de la domiciliul sau, după caz, sediul profesionistului, iar împotriva hotărârii astfel pronunțate se poate exercita numai calea de atac a apelului, care va fi judecat de către curtea de apel. În urmă cu două săptămâni, la propunerea Ministerului Justiției, pregătind intrarea în vigoare și a acestor prevederi, Guvernul a aprobat cadrul legal care să permită înființarea unui Tribunal specializat în domeniile societăți, registrul comerțului, concurență neloială și insolvență la nivelul municipiului București și care ar putea primi și competența de soluționare a acestei categorii de cauze. Degrevarea Tribunalului București de cauze care au ca obiect societăți, registrul comerțului, concurență neloială, insolvență etc. este o necesitate, la fel ca și soluționarea acestui tip de acțiuni în timp cât mai scurt. Vreau să salut adoptarea în procedură accelerată de către Camera Deputaților a acestui proiect de lege și sper ca și Senatul să urmeze acest exemplu, astfel încât trecem cât mai repede posibil la înființarea efectivă a acestei instanțe", a declarat ministrul Justiției, Robert Cazanciuc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 05 Septembrie 2013
Stire din Economie : Tot mai multe credite neperformante
Pagina a fost generata in 0.6808 secunde