Criminalul Florin Urzică și-a manifestat dorința de a rămâne după gratii

1025
2 min citire
Tribunalul Constanța a audiat un martor în procesul vasluianului Florin Urzică, care a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru două fapte de omor deosebit de grav și două de tâlhărie. Una dintre crime a fost comisă de bărbat la o fermă piscicolă din Constanța. Martorul Adrian Dumitrache le-a declarat judecătorilor că l-a ajutat pe Urzică să-și găsească un loc de muncă și că nu cunoaște aspecte legate de faptele comise de acesta. Instanța a dispus menținerea în arest a lui Urzică pentru încă 30 de zile. De altfel, și Urzică a precizat că dorește să rămână după gratii.
Procurorii au stabilit că, între 17 octombrie și 3 noiembrie 2007, Florin Urzică i-a ucis pe Gheorghe Dumitrescu și Ilie Cristian Rednic, în locuri și circumstanțe diferite, prin aplicarea mai multor lovituri de topor în zona capului, sustrăgând, ulterior, diverse bunuri care au aparținut acestora.
Faptele lui Urzică au fost comise pe fondul consumului de alcool și în timp ce victimele dormeau, profitând de neputința acestora de a se apăra.
Pe parcursul urmăririi penale, anchetatorii au constatat că în luna octombrie 2007, Florin Urzică, originar din județul Vaslui, a încercat să își găsească un loc de muncă în județul Constanța, unde l-a cunoscut pe Gheorghe Dumitrescu.
La câteva zile după ce a fost angajat la ferma piscicolă a acestuia, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, bărbatul i-a aplicat victimei mai multe lovituri de topor în cap, provocându-i acesteia leziuni letale. După comiterea crimei, Urzică a abandonat toporul, a sustras două telefoane mobile, suma de 25 lei, precum și o pereche de încălțăminte. Cadavrul victimei a fost descoperit a doua zi de lucrătorul cu ajutorul căruia Urzică se angajase la fermă.
Victimele au fost lovite cu toporul
După uciderea lui Gheorghe Dumitrescu, Urzică a plecat spre Medgidia unde, pentru o scurtă perioadă de timp, a lucrat la o fermă de animale. Procurorii au stabilit că, ulterior, la 31 octombrie 2007, Florin Urzică ar fi ajuns la Ploiești, unde l-a cunoscut pe Ilie Cristian Rednic, care l-a ajutat să se angajeze ca cioban. În ziua de 2 noiembrie 2007, cei doi au consumat băuturi alcoolice, ajungând amândoi în stare de ebrietate, ceea ce a creat o stare conflictuală între ei. Urzică a așteptat ca Ilie Cristian Rednic să adoarmă și l-a lovit în zona capului cu un topor, cauzându-i leziuni traumatice ce au condus la deces.
După comiterea crimei, Urzică a abandonat toporul și a luat de la victimă o lanternă, un briceag, o haină de camuflaj de tip militar și două brichete. Urzică a fost prins de polițiști la 16 noiembrie 2007, la Bușteni. Cu această ocazie au fost găsite asupra lui o parte din bunurile sustrase de la victima Ilie Cristian Rednic. Un nou termen de judecată în proces a fost stabilit pentru 17 septembrie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0288 secunde