Cum s-a încercat ascunderea gunoaielor aduse din Marea Britanie, în containere

211
Cum s-a încercat ascunderea gunoaielor aduse din Marea Britanie, în containere - altecontaineresursagardadecoasta-1583278043.jpg
Oamenii legii au extins cercetările în dosarul privind containerele cu deșeuri inutilizabile ajunse, luna trecută, în Portul Constanța Sud Agigea, din direcția Marea Britanie. 


Astfel, o echipă formată din polițiști de frontieră, vameși, specialiști ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Garda de Mediu și Direcția de Sănătate Publică Constanța a controlat alte două containere aflate în port. Din documente rezultă că cele două containere au sosit în port în luna decembrie 2019, dar, după ce, luna trecută, autoritățile au dispus returnarea celor 16 containere cu deșeuri depistate, proprietarii au solicitat transbordarea conținutului lor în alte spații de depozitare. 


"S-a dorit să le fie pierdută urma. În acest mod, se modifica țara de încărcare a mărfurilor din Marea Britanie în România și avea ca destinație o altă țară, cu scopul derutării autorităților", au precizat reprezentanții Gărzii de Coastă. 
Drept pentru care, oamenii legii au dispus, și în cazul acestor două noi containere depistate, expedierea către țara de origine, la fel cum s-a procedat și în cazul primelor 16 verificate.
 
Totodată, în același dosar, oamenii legii din București au descins la terminalul de containere din Chitila, județul Ilfov, unde au depistat încă șapte containere. Și în cazul lor s-a luat decizia expedierii către Marea Britanie, de unde au fost trimise către România. 


Reamintim că în dosarul penal deschis pentru infracțiuni de import sau export deșeuri sunt anchetați trei bărbați - doi români, de 34 și respectiv 36 de ani, și un englez, de 34 de ani. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4502 secunde