Cum se face, legal, plata RCA în contul bancar al păgubitului

261
1
Cum se face, legal, plata RCA în contul bancar al păgubitului - cumsefacelegalplatarca-1411147050.jpg

Articole de la același autor

Numeroase nereguli sunt comise în ceea ce privește plata polițelor RCA pentru că păgubiții nu cunosc legea și, mai ales, nu știu în ce condiții este legal ca firma de asigurări auto să transmită despăgubirea în contul bancar al solicitantului. În consecință, Cristian Muntean, președintele Asociației Societăților de Service Auto Independente, a subliniat: "Pentru o corectă informare a celor cinci milioane de asigurați RCA din România, ASSAI face mai multe precizări cu privire la plata directă în contul păgubitului RCA. Aceasta este legală atât timp cât acoperă mai multe condiții cumulative, și anume: suma achitată de către asiguratorul RCA acoperă valoarea întregului prejudiciu produs în urma evenimentului asigurat, iar păgubitul RCA și-a dat acordul în scris cu suma de plată și solicită ca aceasta să fie efectuată în contul său".

De altfel, legislația stipulează cu privire la valoarea pagubei ce trebuie despăgubită prin polița RCA: "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuitorilor necesare, ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative". Ulterior, după acceptarea ofertei de despăgubire, persoana prejudiciată va preciza modalitatea de plată: în numerar sau prin ordin de plată, în contul bancar personal ori în contul bancar al service-ului auto.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
1 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5322 secunde