Video Live Text Cum vor acționa structurile MAI pe litoral, în ultimul weekend din această vară

347
5 min citire
Reprezentanții structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) prezintă chiar acum modul în care vor acționa în cursul ultimului weekend din vara anului 2025.
"Deși sezonul estival se apropie de final, activitățile jandarmilor constănțeni continuă.
Astfel, în perioada 30 - 31 august 2025, Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța va acționa cu efective mărite pentru a asigura un climat de ordine și siguranță publică la evenimentele cu public numeros, organizate în zona de competență, cu ocazia ultimului weekend de vară.
Întrucât aceste zile sunt marcate de multiple evenimente cultural-artistice și sportive, jandarmii vor fi prezenți în locurile în care se pot produce aglomerări de persoane, în cooperare cu Inspectoratul de Poliție Județean Constanța și Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Astfel vom fi prezenți la:
-Concertele artistice organizate de Asociația Organizația de Management al Destinației Mamaia Constanța, desfășurate în Piațeta Cazino din stațiunea Mamaia
-Evenimentul „Seri de film” organizat de Primăria orașului Năvodari, în Piațeta Centrală din localitatea Năvodari
-Activitățile sportive organizate de Asociația Playfield, în Piața Ovidiu din mun. Constanța
-Campionatul Național de Super Slalom și Campionatul Național de Vehicule Electrice organizat de Federația Română de Automobilism Sportiv, în parcarea de la Poarta 1 Port din mun. Constanța
-Activitățile de socializare organizate de Primăria mun. Constanța, pe bd. Tomis din mun. Constanța;
-Procesiunea religioasă cu sfintele moaște ale Martirilor Dobrogeni, organizată de Arhiepiscopia Tomisului, în mun. Constanța
-Concursul și show-ul de streetdance organizat de ACSS New Force of Dance, pe Faleza Cazino din mun. Constanța;
-Activitatea de informare organizată de Asociația Română de Qigong Falun Dafa România, în Stațiunea Mamaia;
-Evenimentul „Festivalul Tinereții” desfășurat pe platoul din fața Casei de Cultură din mun. Mangalia
-Evenimentul „Goldwing Club România 2025” desfășurat în localitatea Jupiter și în parcarea din Portul Turistic Mangalia
Acțiunile noastre vor viza atât prevenirea și descurajarea faptelor antisociale cât și îndrumarea persoanelor, atât în proximitatea spațiilor de desfășurare a evenimentelor, cât și pe traseele de deplasare.
Dispozitivele de ordine publică vor avea în vedere prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, descurajarea persoanelor predispuse la comiterea de fapte antisociale şi aplicarea măsurilor legale la constatarea producerii acestora, în vederea creşterii gradului de siguranţă a cetăţenilor.
Pentru ca acest sfârșit de săptămână să se desfăşoare fără incidente, vă aducem la cunoștință o serie de recomandări:
-acordaţi o atenţie deosebită copiilor care vă însoțesc, bunurilor şi obiectelor personale;
-manifestaţi răbdare, respectaţi indicaţiile forţelor de ordine şi evitaţi implicarea în conflicte de orice natură;
- nu blocaţi căile de acces sau evacuare, pentru a nu îngreuna intervenţiile operative;
- pentru turiștii de pe plajă recomadăm respectarea avertismentelor și atenționărilor emise de salvamari;
-în cazul în care sunteţi martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, solicitaţi ajutorul forţelor de ordine
Suntem pregătiți să intervenim prompt pentru rezolvarea oricăror evenimente sesizate sau semnalate, fie direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112, așadar nu ezitați să ne solicitați sprijinul ori de câte ori aveți nevoie", a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.
"În acest sfârșit de săptămână, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța va acționa cu efective sporite, fiind alături de cetățeni, pentru a se asigura că aceștia petrec în siguranță ultimul weekend din această vară.
În perioada 29–31 august 2025, jandarmii vor acționa în dispozitive de ordine publică, pentru a preveni și a descuraja faptele antisociale. Aproximativ 400 de jandarmi vor fi prezenți în zonele aglomerate, în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, precum și în proximitatea evenimentelor cu public numeros, ce se desfășoară la nivelul județului Constanța. Vom acționa atât independent, cât și în sistem integrat, alături de polițiști și pompieri, dar și în colaborare cu alte instituții ale Administrației Publice Locale.
Misiunile jandarmilor continuă cu asigurarea ordinii și liniștii publice la evenimentele cultural-artistice și anume: „Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamaia”, ediția 2025, care este în plină desfășurare în Piațeta Perla, dar și „Festivalul Nostalgia”, care va începe în această seară.
De asemenea, zilnic, în jur de 100 de jandarmi vor patrula în stațiunile de pe litoral – Năvodari, Mamaia, Costinești, Neptun, Vama Veche – pentru a preveni incidentele și a interveni prompt în situații de urgență, astfel încât turiștii să aibă parte de un concediu sigur și plăcut.
Pentru buna desfășurare a tuturor evenimentelor din acest sfârșit de săptămână și pentru prevenirea oricăror situații care ar putea pune în pericol participanții, vă recomandăm tuturor celor care alegeți să vă petreceți aceste ultime zile de vară la malul mării sau la festival să aveți grijă la bunurile personale, să evitați consumul excesiv de alcool și alte substanțe, să nu vă implicați în incidente și să solicitați sprijinul echipajelor Jandarmeriei, în cazul în care situația o impune.
Vă dorim să vă bucurați de un final de vară liniștit și în siguranță! Noi rămânem la datorie", a declarat  purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța.
"Ne apropiem de finalul sezonului estival 2025, sezon în care polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și-au îndeplinit principala misiune, aceea de a asigura siguranța cetățenilor pe litoralul românesc.
Deși sezonul estival se încheie, misiunea noastră continuă. Ultimul weekend al acestei veri ne găsește, ca întotdeauna, la datorie, pentru siguranța dumneavoastră.
Astfel, pentru a asigura un climat optim de ordine și siguranță publică în această perioadă, Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a dispus o serie de măsuri operative și preventive.
Aproximativ 380 de polițiști din structurile operative, folosind 170 de autospeciale, vor acţiona zilnic, în ultimul weekend de vară, pentru siguranța tuturor celor aflați pe litoral.
Vom fi prezenți în teren, în zonele cu aflux mare de persoane, în stațiuni, dar și la evenimentele organizate în spațiul public, inclusiv la festivalul care se desfășoară în acest sfârșit de săptămână în stațiunea Mamaia.
Pe linie de ordine publică, dispozitivele de siguranţă publică vor patrula pe întreg litoralul, fiind adaptate și amplasate în funcție de evoluția situației operative, pentru a preveni faptele antisociale și pentru a interveni prompt în sprijinul cetățenilor.
Concomitent, polițiștii rutieri vor acționa pe principalele artere de circulație pentru siguranța traficului și vor desfășura acțiuni pentru combaterea excesului de viteză și prevenirea accidentelor rutiere.
Recomandăm tuturor cetățenilor să respecte normele legale, regulile de circulație, să aibă grijă de bunurile proprii, mai ales în locurile algomerate și să-și supravegheze copiii.
Reamintim cetățenilor faptul că pot apela numărul de urgență 112 în orice situație care necesită intervenția promptă a poliției.
Vă mulțumim și vă dorim un sfârșit de sezon în siguranță", a transmis Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0817 secunde