„Cupa Poliției” la Constanța: competiție de tragere cu pistolul, concursuri de șah, tenis de picior și de masă

195
„Cupa Poliției” la Constanța: competiție de tragere cu pistolul, concursuri de șah, tenis de picior și de masă - x-cupa-politiei-1679989837.jpg

Articole de la același autor

Au executat foc de armă pentru a prinde autorii unei tâlhării, au solicitat sprijinul ambulanței pentru a transporta victima la spital și au imobilizat infractorii. Nu este vorba de o misiune a polițiștilor constănțeni, ci de scenariul unei intervenții din competiția „Cupa Poliției”, care s-a desfășurat în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, cu prilejul Zilei Poliției Române.

Prin mai multe probe dure au trecut aproximativ 150 de polițiști din cadrul IPJ Constanța, care au dorit să dovedească faptul că sunt printre cei mai buni și au concurat la „Cupa Poliției”. Aceasta a inclus o competiție de tragere, concursuri de șah, tenis de picior și tenis de masă. Ca element de noutate, polițiști din cadrul structurilor de ordine publică s-au întrecut într-o probă de circuit tactic, în cadrul căreia s-au confruntat cu o speță, menită să testeze pregătirea profesională de ansamblu a polițiștilor, respectiv cea fizică, abordarea tactică, fidelitatea tragerii cu armamentul din dotare, modul de execuție a acesteia în condiții de oboseală, cunoașterea legislației, memoria vizuală și auditivă, efectul stresului asupra preformanței, precum și modul de acțiune posteveniment. Totodată, în cadrul Cupei Poliției a avut loc o competiție de tragere, organizată pe două categorii, cea specială, la care au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, pentru care probele au fost mai complexe, și categoria pentru polițiști din cadrul celorlalte structuri.

La final, câștigătorii au fost premiați cu diplome, medalii și cupe.

Competiția a fost arbitrată de polițiști din cadrul Serviciului de Pregătire Profesională, Serviciului de Ordine Publică, psihologi din cadrul Compartimentului Psihologie, arbitri de tenis de masă, un arbitru internațional de șah, precum și un antrenor emerit al sportului.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2277 secunde