Cutremur în Sănătate / Șeful Casei Naționale de Sănătate, REȚINUT de procurori

317
Cutremur în Sănătate / Șeful Casei Naționale de Sănătate, REȚINUT de procurori - marianburcea-1504249399.jpg

Articole recomandate

Au avut loc pimele rețineri în dosarul decontărilor ilegale de servicii medicale. Nu mai puțin de 14 persoane, printre care și șeful Casei Naționale de Sănătate, Marian Burcea, au fost reținute pentru 24 de ore după audieri maraton care au durat toată noaptea, transmite Realitatea TV.


Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a 14 inculpați care, în cursul zilei de 1 septembrie 2017, vor fi prezentați cu propunere de arestare preventivă la Curtea de Apel București.

DNA a transmis presei un comunicat cu numele tuturor persoanelor reținute:

1. BURCEA Marian, președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S), cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

2. MUNTEANU Ovidiu - managerul Direcției Relații Contractuale și, respectiv, din 13 iulie 2017, președintele C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit penal,

3. GEAMBAȘU Ion-Răzvan - director executiv al Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București (C.A.S.M.B.) și manager al Direcției Medic șef a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

- abuz în serviciu,

- folosirea influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

4. BARA Lucian-Vasile - președintele C.A.S.M.B. până la 13 iulie 2017, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- abuz în serviciu

- abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

5. MIHĂESCU Ion-Ovidiu - managerul Direcției Control a C.A.S.M.B, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, abuz în serviciu și abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,

6. COSTACHE Alin-Sergiu – șef al Direcției Generale de Monitorizare Antifraudă din C.N.A.S, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de

- constituire a unui grup infracțional organizat

- complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

7-9. MOCANU Gabriela-Rodica, PETRESCU Mina-Elena, SARDARE Jeana

funcționare în cadrul C.A.S.M.B, cercetate pentru

- complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (354 acte materiale)

- constituire a unui grup infracțional organizat,

- fals informatic, în formă continuată

- permitere a accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității, în formă continuată (354 acte materiale),

10. CIOBANU Nicolae-Sergiu , cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

- trafic de influență, în formă continuată (3 acte materiale)

- instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite,

11. GEAMBAȘU Irina-Adelina - asociat și administrator al unei societăți comerciale, cercetat pentru

- instigare la infracțiunea de folosire a influenței, în exercițiul funcției de conducere din cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată (8 acte materiale),

12. MISCHIE Răzvan-Mihai - reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale),

13. COSTICĂ Maria - reprezentant legal al unei societăți prestatoare de servicii medicale, cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată (17 acte materiale),

14. MANTA Cristina - avocat în Baroul București , pentru complicitate la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată (18 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe că, prin activitățile infracționale desfășurate de inculpați, activități pentru care s-a dispus reținerea, bugetul CASMB a fost păgubit cu 13.189.553,76 lei (aproximativ 3 milioane euro).



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.4389 secunde