Patronul OTV, Dan Diaconescu, neagă faptul că Doru Iuga, aflat în arest preventiv pentru implicarea în scandalul de pedofilie, ar fi director al OTV și spune că, dacă acesta va fi găsit vinovat, "să fie castrat, pentru că noi suntem cei mai radicali cu pedofilii", potrivit publicației
Ring.
"Mă șochează că toată lumea spune mereu Iuga, directorul OTV, în timp ce el nu este director la noi și nici măcar angajat cu carte de muncă. De ce nu se spune vedeta OTV, așa cum se spune, la alții, de pildă, vedeta TVR sau vedeta PRO TV? Nu are nicio legătură ce a făcut el cu fundul lui, dacă a făcut, cu OTV și trebuie să se știe că noi dezavuăm toate lucrurile astea și suntem pentru închisoarea pe viață și castrarea pedofililor, dacă se va dovedi că el este pedofil. Dar, mai întâi, trebuie să se dovedească", a spus Dan Diaconescu.
"Deocamdată nu am ieșit cu niciun comentariu până nu se termină recursul și nu vedem ce este în dosar. Dacă eu ies și aș spune ceva, ar sări toți și ar zice: "Ia, uite, Dan Diaconescu ia apărarea pedofililor". Se știe însă că noi suntem cei mai radicali în privința pedofililor: dacă sunt găsiți vinovați, să fie castrați! Dar, în afară de acuzația în sine, în ce-l privește pe Doru Iuga, c-o fi el gay, că n-o fi, eu mă tem de altceva: mă tem că e doar un atac împotriva mea", a mai declarat patronul OTV.