De ce rămân șoferii fără permise de conducere?

543
1 min citire
De la începutul anului și până în prezent, un număr mare de șoferi au revenit la statutul de pieton. Spre deosebire de aceeași perioadă a anului trecut, când s-a înregistrat un total de 2.378 de permise reținute, dintre care 353 pe fondul consumului de alcool și 555 din cauza vitezei excesive, anul acesta, reprezentanții Poliției Rutiere Constanța au reținut un număr de 2.173 de permise.
Principalele cauze pentru care șoferii rămân fără permise de conducere sunt generate de consumul de alcool la volan și de viteza excesivă. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Poliției Rutiere Constanța, subinspectorul Marius Ghiță, din totalul de permise reținute anul acesta, 258 sunt pe fondul consumului de alcool, iar 519 din cauza depășirii vitezei legale de 50 kilometri la oră.
Numai în week-end-ul trecut, 75 de permise de conducere au fost suspendate, dintre care 12 permise în urma consumului de alcool și 18 din cauza nerespectării limitei de viteză.
Numărul consemnat în perioada cuprinsă între 22 și 25 iulie a acestui an demonstrează agre-sivitatea în conducere și neglijența șoferilor în trafic. În perioada menționată, dar a anului precedent, 43 de permise auto au fost reținute, dintre care zece datorită consumului de alcool și 11 din cauza vitezei excesive.
Paula SOLOMON

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0296 secunde