După incendiul devastator izbucnit în cartierul Henri Coandă, unde zeci de pompieri și echipaje medicale au intervenit în forță, sinistrații au fost mutați în locuințe improprii, infestate cu ploșnițe și gândaci, fiind nevoiți să suporte singuri costurile și munca pentru a le face locuibile.
Marți, 14 aprilie, în jurul orei 19:20, în cartierul social Henri Coandă s-a declanșat Planul Roșu. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Dobrogea” a fost alertat cu privire la producerea unui incendiu într-un apartament din blocul HC7, situat pe aleea Umanității din cartierul Henri Coandă. Toate resursele medicale disponibile din județ au fost direcționate către locul intervenției pentru acordarea primului ajutor și transportarea victimelor. În sprijin au venit și echipaje din județul Ialomița. În total au fost mobilizați 90 de subofițeri ISU, soldați și gradați profesioniști, voluntari și trei ofițeri. Flăcările au fost lichidate după aproximativ o oră, iar la 21:00 autoritățile au dezactivat Planul Roșu de Intervenție.
Conform președintelui Consiliului Județean, Florin Mitroi, care s-a deplasat la fața locului când s-a dat alarma, flăcările au afectat peste 70% din clădire, respectiv 42 de spații locative.
La Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Constanța au fost transportate 12 victime, dintre care șase adulți și trei minori au rămas internați. Majoritatea pacienților au suferit intoxicații cu monoxid de carbon.
„Din păcate, un pacient de 60 de ani este în stare critică, internat la terapie intensivă. Este intubat, este pe tratament suportiv maximal, prezintă arsuri pe 80% din suprafața corporală, 25% sunt arsuri de gradul III și prezintă și arsuri de căi aeriene, adică elemente de gravitate extremă. Pacientul, în momentul acesta, este netransportabil. A fost anunțat aseară DSU, se încearcă transferul lui pe unul din locurile de arși din țară", a declarat conf. univ. dr. Bogdan Obadă, director medical interimar în cadrul Spitalului Județean Constanța.
„Cine va mai face improvizații va fi dat afară!”
Potrivit reprezentanților ISU „Dobrogea”, primele cercetări au arătat că presupusa cauză a incendiului este un scurtcircuit electric provocat de aparate lăsate sub tensiune, nesupravegheate. Pompierii urmează să stabilească pagubele și suprafața totală afectată de flăcări.
„În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate de către polițiști", a informat Inspectoratul de Poliție Județean Constanța.
În cursul zilei de miercuri, 15 aprilie, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, s-a prezentat în cartierul Henri Coandă și a vorbit cu persoanele afectate de incendiu. El a încercat să îi liniștească pe oamenii nemulțumiți și revoltați de noile spații primite.
„Trebuie să dotăm aceste unități, avem niște fonduri ce pot fi deblocate pe situații de urgență și le vom dota cu cele necesare, dat fiind că este vorba despre o situație de urgență. Nu putem face acolo hotel, vă dați seama.
Asta să ne fie învățătură de minte: am toleranță zero la indisciplină. Vreau să știți că pe cine prindem că nu respectă manualul de utilizare și face improvizații sau nu respectă ce trebuie făcut va fi dat afară. Vom modifica și contractul de închiriere”, a declarat primarul Vergil Chițac.
Echipele Primăriei și ale Direcției Generale de Asistență Socială (DGAS) evaluează fiecare familie, asigură alimente, apă și alte resurse de primă necesitate și coordonează sprijinul logistic al pompierilor și al Poliției Locale, care securizează zona și facilitează intervenția. „Este o situație de urgență, facem tot ce putem, dar și voi trebuie să manifestați înțelegere", a mai precizat Vergil Chițac.
„Am dormit în mașină”
Primăria Constanța a pus la dispoziție celor 157 de persoane afectate 60 de locuințe temporare, dintre care 41 au fost deja pregătite pentru relocarea imediată a celor afectați de incendiu, chiar în același cartier, astfel încât oamenii să nu fie nevoiți să se deplaseze departe de casele lor.
Cu toate acestea, cetățenii au rămas îngroziți când au intrat în locuințele provizorii. Pe jos, chiar la intrare, au găsit cuiburi de ploșnițe și gândaci, dar și o mizerie de nedescris, lăsată în urmă de foștii locatari.
„Nu există curent, nu există apă. Aici nu se mai poate locui. Azi noapte am dormit în mașină. La 4:00 dimineața a venit sora mea și m-a luat, iar la ora 7:00 m-am întors ca să întrebăm oficialii ce se întâmplă cu noi. Dacă trebuie să fac aici curățenie, îmi va lua două-trei zile. Noi unde stăm până atunci? Dacă fac dezinsecție, cel puțin 24 de ore trebuie să evacuăm clădirea, dar nu avem unde să plecăm", a declarat o femeie mutată într-una dintre locuințele provizorii.
Oamenii sunt revoltați și spun că se simt tratați ca niște animale pentru că, deși mulți dintre ei au pierdut tot ce aveau, acum sunt nevoiți să consume timp și bani pe niște spații insalubre, doar pentru a avea un loc unde să doarmă. De asemenea, condițiile de bază lipsesc. Chiar dacă ar dori să își curețe noile spații, încă nu au cu ce, pentru că nu le curge apa.
„Noi nu putem locui în asemenea condiții. Noi am muncit și muncim legal, vrem să trăim în condiții bune. Problema este că municipalitatea nu investește în apartamentele evacuate, ci le țin închise și ne pun tot pe noi să le renovăm ca să putem trăi în ele. Noi nu putem locui în asemenea circumstanțe. Apartamentele sunt vandalizate, pline de ploșnițe, de gândaci. Nu suntem animale. Ne-au băgat aici, în patru metri pătrați, și vara nu putem respira", a spus un alt cetățean afectat de incendiu.
Mai mulți locatari susțin că, deși se zvonește că sunt multe persoane care nu lucrează și nu își plătesc taxele, aceste cazuri sunt excepții și că majoritatea au facturile plătite la zi.