Deodorante contrafăcute descoperite de polițiștii din port

312
< 1 min citire
Vineri dimineață, lucrătorii Serviciului de Poliție Transporturi Maritime, în colaborare cu Inspectori din cadrul Biroului Vamal Constanța Sud Agigea, au efectuat un control asupra mărfurilor existente într-un container sosit în Portul Constanța Sud Agigea, în data de 25.07.2012, în cazul căruia destinatar era o societate din Ucraina.
Cu această ocazie au fost descoperite 399 colete conținând "produse cosmetice". Dintre acestea, 50 conțineau 14.400 bucăți deodorante având inscripționat numele unei mărci protejate, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală, bunuri ce au fost reținute de către autoritatea vamală în baza Legii 344/2005.
Marfa respectivă are o valoare de piață estimată la 210.000 de euro.
În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea exactă a prejudiciului creat, a identificării și tragerii la răspundere a tuturor persoanelor care au comis fapta.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.032 secunde