Depistat conducând un BMW cu permis falsificat

2296
Depistat conducând un BMW cu permis falsificat - politia22-1325755336.jpg
Polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au depistat în trafic un cetățean român care conducea un autoturism pe drumurile publice cu un permis falsificat.

Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, a fost depistat pe raza localității Mangalia la bordul unui autoturism marca BMW înmatriculat în Bulgaria.

Șoferul a prezentat la control un document de identitate și un permis de conducere auto, ambele emise de autoritățile din Turcia. În urma verificărilor a rezultat faptul că ambele documente prezentau urme de falsificare.

Cel în cauză a declarat că și-a procurat actele respective în schimbul sumei de 300 de dolari.

Celui în cauză i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 29 Septembrie 2011
Stire din Actual : UE impune noi norme de viteză
Pagina a fost generata in 0.3177 secunde