DESCINDERI cu mascați / Cum făceau membrii clanului Săceanu afaceri cu aur de 24 karate

760
DESCINDERI cu mascați / Cum făceau membrii clanului Săceanu afaceri cu aur de 24 karate - 9perchezitiiirena-1343812066.jpg

Reprezentanții Poliției Române au făcut publice motivele descinderii din această dimineață, de la locuințele familiei Iașar (membrii așa zisului clan Săceanu), din Piața Chiliei din Constanța. Potrivit oamenilor legii, Ședat Iașar, de 42 de ani, zis Sedan, (fiul lui Ismail Iașar, cunoscut ca "Săceanu"), Șefchet Iașar, de 53 de ani, zis Bechir, (fratele lui Săceanu) și fiul acestuia sunt cercetați pentru înșelăciune cu aur, iar dosarul este în atenția Direcției de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române. Victimă a fost un cetățean chinez cu reședința în România.


În fapt, partea vătămată a cunoscut, în cursul lunii ianuarie un bărbat din Constanța, de la care a achiziționat 100 de grame de aur de 24 karate, în schimbul sumei de 3.000 euro. Cu această ocazie constănțeanul i-a spus părții vătămate că mai deține încă 3 kg aur de 24 karate pe care intenționează să le vândă, iar acesta din urmă s-a arătat interesat să le cumpere.
Astfel, la data de 25 februarie, partea vătămată și soția acestuia s-au întâlnit într-un hotel din București cu bărbatul respectiv, care era însoțit de un alt individ necunoscut. Cei doi le-au oferit spre vânzare 2,5 kg aur 24k, sub formă de granule, în schimbul sumei de 72.000 euro.


Constatând că granulele erau din metal comun, la data de 2 martie, partea vătămată a sesizat organele de poliție.
Din investigațiile polițiștilor a reieșit că identitatea declinată inițial de constănțean era falsă, acesta fiind identificat ca fiind Șefchet Iașar, de 53 de ani. Bărbatul fusese însoțit la întâlnirea din luna februarie de Sedat Iașar, iar fiul său a transportat "aurul" de la Constanța la București.


Din cercetări a rezultat că, inițial, le-au prezentat într-o cutie o anumită cantitate de granule care au fost verificate la un bijutier de către soția cetățeanului chinez.
Ulterior, la perfectarea tranzacției i-au înmânat acestuia un alt săculeț cu toată așa zisa cantitate de aur, în realitate granulele fiind din metal comun.
În cauză s-a început urmărirea penală față de cei trei constănțeni, la data de 31 iulie a.c., sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.41 secunde