Descinderi de amploare în Medgidia / Șase tâlhari mascați au fost arestați / Video

590
Descinderi de amploare în Medgidia / Șase tâlhari mascați au fost arestați / Video - medgidia-1337341698.jpg
Polițiștii de la Secția Regională de Transporturi Constanța, însoțiți de 30 de luptători mascați de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța, au organizat o acțiune de amploare în municipiul Medgidia, constând în mai multe percheziții la niște indivizi suspectați de furturi din depoul CFR Medgidia și tâlhării. În urma descinderilor, 11 persoane au fost duse la audieri, iar șase dintre acestea au fost arestate preventiv.

Aceștia sunt acuzați că fac parte dintr-o grupare infracțională ce se ocupa cu furtul de componente de cale ferată. În "zelul" de a fura cât mai multe bunuri, aceștia au recurs inclusiv la agresarea agenților de pază și a angajaților CFR.

Astfel, pe 7 mai, în jurul orei 16,00, polițiștii au fost sesizați de agentul de pază de la Depoul Medgidia că aproximativ zece bărbați au intrat în incinta depoului, pentru a fura componente, iar trei dintre ei l-au bătut cu pumnii și picioarele. În aceeași zi, în jurul orei 22,00, suspecții au revenit, cu fețele acoperite, i-au amenințat pe cei doi angajați aflați de tură și au furat o piesă uzată aflată lângă clădirea șefului de tură.

În urma investigațiilor, suspecții au fost identificați, ridicați în urma perchezițiilor și duși în fața magistraților. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8718 secunde