Descinderi în județul Constanța

476
2
Descinderi în județul Constanța - 673550mascati-1316118963.jpg
Ofițeri ai Direcției de Investigații Criminale din cadrul IGPR împreună cu procurorii Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta curte de Casație și Justiție au efectuat, în cursul zilei de ieri, cercetări cu privire la șase suspecți care au furat din nouă biserici situate pe raza mai multor județe.
Astfel, în dimineața zilei de ieri, s-au derulat 13 percheziții în județul Constanța cu scopul depistării obiectelor culturale furate și activitatea infracțională.
Din cercetările efectuate, în perioada aprilie-august 2011, polițiștii au sesizat faptul că metoda preferată de hoții de obiecte din patrimoniul cultural este cea de pătrundere prin efracție.
În cele mai multe cazuri, după spargerea sau forțarea ferestrelor aceștia au sustras icoane, diverse obiecte de cult și sume de bani.
De asemenea, s-a constatat faptul că hoții sunt și buni afaceriști. După ce au furat bunurile, suspecții le-au vândut unor colecționari.
Polițiștii din cadrul IPJ Constanța continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activități infracționale a suspecților.


Comentează știrea

miruna
16 septembrie 2011
descinderi la mazare si clanului ...pe cand?

dau 5 motive pt care mazare e ''penal''....1, orasul e plin de maidanezi si daramaturi,mai ales in zona centrala si peninsulara,2,a fost propulsat de interlopii pe care ii sprijina tacit in detrimentul firmelor corecte sau legale pe care le ''freaca'' la cap cu corpul de c. al primariei,3,a cheltuit sume imense in anul de criza 2010 pt 3 serii de plantari de copacei si flori a firmei varului su pomacost ,4, a dat pomeni elewctorale doar mosilor care il voteaza retragand sprijinul dat elevilor si studentilor pt transport,5,a molipsit cu aroganta lui pe mai toti din primarie,aidoma lui mazare ,aproape nimeni din primarie sau serviciile consiliului local nu da audiente sau raspunde la solicitarile oamenilor...exemplele pot continua dar mi-e sila

miruna
16 septembrie 2011
descinderi la mazare si clanul lui ...pe cand?

nu a existat alternativa la mazare pana acum deoarece Cta e un punct nodal in harta marilor clanuri mafiote din rrromanistan si el e reprezentantul interlopilor din sud est-o zona f importanta -a se vedea problemele si evaziunea din port,proxenetismul estival..sunt m multi bani de invartit aici decat la Sibiu, Brasov, Timisoara..iar mazare,ca fiu de securist era numai bun in acest rol de primar marionet

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 16 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Minoră dispărută de acasă
Vineri, 16 Septembrie 2011
Stire din Eveniment : Microbuz făcut scrum / Galerie Foto
Pagina a fost generata in 1.731 secunde