DESCINDERI la Mangalia / Grefiera cercetată pentru luare de mită și-a dat demisia

363
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța le-au audiat pe cele două femei, reținute în această dimineață, în urma descinderilor din Mangalia. Aceștia au stabilit ca Andreea Mehedințeanu, de 29 de ani, iubita lui Iuzeir Raim, să fie reținută pentru 24 de ore. În schimb, Semra Omer, de 48 de ani, grefier arhivar în cadrul Judecătoriei Mangalia, este cercetată în libertate. Prima este cercetată pentru dare de mită, iar grefiera pentru luare de mită. Cât privește mita, este vorba, spun anchetatorii, despre o cafea și o ciocolată.
Grefiera nu a mai avut nicio abatere, ne-au declarat reprezentanții Judecătoriei Mangalia. Ea urmează, însă, să fie cercetată și disciplinar de o comisie din cadrul Curții de Apel Constanța. Trebuie menționat că în urma celor întâmplate, femeia și-a înaintat demisia din funcție.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.3433 secunde