Descoperire macabră în timpul unei intervenții a pompierilor

279
Descoperire macabră în timpul unei intervenții a pompierilor - ddd-1582577477.jpg

Articole recomandate

Pompierii timișoreni au descoperit, luni seara, doi bărbați decedați, în timpul unei intervenții de stingere a unui incendiu în anexa unei locuințe din Timișoara, unul fiind în stare avansată de putrefacție, iar altul, în zona incendiată, care prezenta arsuri, relatează Agerpres.

"O persoană a fost găsită la 30 m de focar, în stare avansată de putrefacție, iar alta, în zona incendiată, care prezenta arsuri. Noi nu cunoaștem exact împrejurările în care au decedat cele două persoane", a declarat ofițerul de serviciu al ISU Timiș, sublocotenent Răzvan Zamfira.

Potrivit ISU Timiș, după efectuarea recunoașterii s-a constatat faptul că incendiul se manifesta la anexa imobilului pe o suprafață de aproximativ 30 mp, iar pompierii au acționat de urgență pentru a localiza incendiul. Din cauza spațiului mic de acces spre focar, aceștia au ocolit casa, încercând să pătrundă printr-un imobil învecinat. Pe timpul intervenției au fost identificați cei doi bărbați decedați.

La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere, o autospecială de serviciu, un echipaj SMURD și 12 pompieri. În aceste momente se intervine pentru înlăturarea efectelor negative provocate de incendiu.

Cauza probabilă a incendiului se va stabili după finalizarea intervenției.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9947 secunde