DEVII PROPRIETARUL UNEI MAȘINI? ATENȚIE! DECIZIE IMPORTANTĂ PRIVIND ROVINIETA!

1197
DEVII PROPRIETARUL UNEI MAȘINI? ATENȚIE! DECIZIE IMPORTANTĂ PRIVIND ROVINIETA! - rovinieta14635948581466234564-1525850531.jpg

Articole recomandate

În cazul unei mașini care și-a schimbat proprietarul, noul deținător este cel care trebuie amendat pentru circularea pe drumurile publice fără rovinietă valabilă, nu vechiul deținător.


Așa a decis Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), subliniindu-se că vechiul proprietar trebuie să dovedească faptul că a vândut mașina. Decizia dată de judecători a devenit obligatorie astăzi, pentru toate instanțele din țară, după ce a fost publicată în Monitorul Oficial, scrie avocatnet.ro.

Fostul proprietar al unei mașini nu poate fi amendat dacă noul proprietar circulă cu mașina fără să achite rovinieta, a stabilit ICCJ prin Decizia nr. 4/2018, ce a fost dată în martie 2018 într-un recurs în interesul legii. Aceasta a devenit obligatorie de astăzi, pentru toate instanțele din România, odată cu apariția în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 388.

"(...) în cazul transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculului, fostul proprietar pierde calitatea de utilizator și de subiect activ al contravenției constând în fapta de a circula fără rovinietă valabilă; dovada transmiterii dreptului de proprietate se face potrivit dreptului comun", este explicat în decizia amintită.

Practic, judecătorii au stabilit o interpretare obligatorie a legislației, din moment ce instanțele din țară soluționau problema în moduri diferite. Concret, pe de o parte, unele instanțe judecătorești considerau, în mod corect, că fostul proprietar nu poate fi amendat pentru că noul proprietar circulă cu mașina fără a plăti rovinieta, dacă se dovedește că mașina a fost vândută înainte ca autoritățile să constate contravenția.

Pe de altă parte, au existat și instanțe judecătorești care au apreciat că fostul proprietar este cel ce trebuie amendat pentru lipsa rovinietei.

Pentru a evita pe viitor interpretările diferite pe această problemă, ICCJ a decis că noul deținător este cel ce trebuie amendat pentru lipsa rovinietei, dacă se dovedește schimbarea de proprietar.

"Așadar, în cazul în care dreptul de proprietate asupra vehiculului a fost transmis anterior datei săvârșirii contravenției, printr-un înscris sub semnătură privată, înscrisul face dovada până la proba contrară (...) și este opozabil altor persoane decât celor care l-au întocmit, din ziua în care data înscrisului a devenit certă (...)", scrie în decizia ICCJ, scrie monitorulcj.ro


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5549 secunde