Din ce cauză a murit și ultimul "locotenent" al lui Băhăian?

237

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București ne-au declarat, astăzi, că în urma efectuării necropsiei asupra cadavrului lui Adrian Grigoraș, de 22 de ani, unul dintre principalii suspecți ai crimelor ce ar fi fost orchestrate de Sergiu Băhăian, s-a constatat că moartea a fost neviolentă și a fost cauzată de o insuficiență cardio-respiratorie.


Moartea subită a lui Adrian Grigoraș la o vârstă atât de fragedă naște în continuare numeroase semne de întrebare, mai ales că, în ultimele luni, el a fost coleg de celulă chiar cu cel care l-ar fi pus să comită crimele: Sergiu Băhăian.


Amintim că Grigoraș fusese condamnat de judecătorii constănțeni la 22 de ani de închisoare, iar următorul termen în judecarea recursului, la Înalta Curte de Casație și Justiție, urma să aibă loc chiar mâine.


De asemenea, trebuie precizat faptul că Valentin Șlepac, principalul "locotenent" al lui Băhăian, a murit în urmă cu un an, tot în penitenciar, dar la Jilava, în urma unor probleme grave de sănătate.


Așa se face că cei considerați de procurori principalii pioni ai lui Băhăian au ajuns în mormânt înainte ca judecătorii să dea o sentință definitivă în acest dosar.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2126 secunde